ACCADEMIA DI ROMANIA IN ROMA

Academia di Romania
Academia di Romania

Accademia di Romania la Roma are plăcerea de a vă invita să participați la evenimentul SPAZI APERTI 2017 (9-16 iunie a.c.) organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din București.

Accademia di Romania la Roma are plăcerea de a vă invita să participați la evenimentul SPAZI APERTI 2017 (9-16 iunie a.c.) organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din București. Anul acesta evenimentul, ajuns la ediția a 15-a, are ca temă  Metamorphosis. Before and after Rome (foto-video, instalaţie, performance, muzică, teatru, grafică, pictură, sculptură sau orice hibrid al acestor domenii), fiind conceput  și coordonat de bursierii de la Accademia di Romania in Roma  și adresându-se tuturor bursierilor academiilor și institutelor de cultură din Roma. Această ediţie Spazi Aperti are loc într-un moment dublu aniversar. Se împlinesc două milenii de la moartea poetului latin Ovidius, ale cărui opere fac parte din canonul culturii europene şi al oricărei culturi marcate de contactul cu aceasta. Totodată, se împlinesc 60 de ani de la semnarea la Roma a tratatelor care stau la baza formării unui proiect politic şi umanitar ce îşi găseşte legitimitatea, între altele, în revendicarea culturală de la acest canon, o revendicare comună ce transgresează caracterul proteic al acestui proiect şi diferenţele dintre noi. Prin urmare, tema ediţiei din anul acesta, Metamorphosis. Before and after Rome a fost propusă de bursierii de la Accademia di Romania in Roma  în dorinţa de a suscita chestionarea cu mijloace artistice de către participanţi a condiţiilor autoreferenţialităţii în cadrul oricărei transformări culturale, sociale, politice sau personale.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 9 iunie, la orele 19 la sediul instituției noastre din Piazza José de San Martin 1 (Roma).

Spazi Aperti, ediţia a XV-a: METAMORPHOSIS. BEFORE AND AFTER ROME

Expoziţie internaţională de artă contemporană, video-art, instalatii,pictură, sculptură, fotografie, muzică.

Perioada: 9-16 iunie 2017

Locul desfășurării: Accademia di Romania

PROGRAM:

 

9 iunie, orele 19-Deschiderea evenimentului Spazi Aperti XV

12 iunie, orele 10-16-Conferința Metamorphosis. Before and after Rome

14 iunie, începând cu orele 10- Performance Day

16 iunie, orele 19- Închiderea evenimentului Spazi Aperti XV

9 iunie, orele 19:

Vernisajul expoziției Spazi Aperti XV-Metamorphosis. Before and after Rome(cuvânt de deschidere: dna Diana Bubenek-Turconi, director ad interim Accademia di Romania in Roma, dr. Iulian Mihai Damian, coordonator programe culturale,  și echipa Spazi Aperti: Marius Cornea, dr. Alexandra Rusu)

Concert deschidere (Dj mix) DJ Răzvan Galoş

 

12 iunie, orele10-16:

Conferința Metamorphosis. Before and after Rome

 

Participanți:

Profesori și specialisti invitați:

Prof. Beatrice Peria, Accademia di Belle Arti din Roma, profesor de istoria artei și coordonator Erasmus în cadrul aceleiași instituții. Prelegere: subiect rezervat

 

Conf. univ.dr. Viorica Sladescu, Universitatea Națională de Arte din București, conferențiar doctor la departamentul Arte Textile-Design Textil și coordonator Erasmus în cadrul aceleiași instituții, Prelegere: Five decades of tapestry at the National University of Arts in Bucharest/ Prelegere: Tapestry conservation. Following the threads

 

Lector univ.dr. Vlad Bedros, UniversitateaNațională de Arte din București, decan al Facultății de Istoria și Teoria Artei, Prelegere: The Popes of Rome in Post-Byzantine wall paintings from Romania

 

Raluca Casaru, Muzeul Național de Artă al României, expert restaurator în cadrul departamentului de Restaurare Textilă, Prelegere: Tapestry conservation. Following the threads

 

Cristina Cojocaru, asistent de cercetare în cadrul Institutului de Istoria Artei “George Oprescu” din București, departamentul de Artă și Arhitectură Medievală, Prelegere: The Religious Painting of Gheorghe Tattarescu Before and After Rome

Bursierii Accademia di Romania, domeniul arte plastice și istoria artei:

Patricia BĂDULESCU, Prelegere: Concepții despre raportul între cuvânt și imagine în teoria artistică italiană din a doua jumătate a secolului al XVI-lea

 

Marius CORNEA, Prelegere: Prezențe artistice din Banat în Italia în perioada 1850 – 1940. Artiști și colecționari de artă

Călin Ovidiu POP, Prelegere: Restaurarea și punerea în valoare a fondului de carte veche românească din Biblioteca Apostolică Vaticană

Alexandra RUSU, Prelegere:  De la pictură la tapiserie. Dinamica atelierelor textile italiene în secolul XV – XVIII.

Programul complet al reprezentațiilor va fi anunțat ulterior.

14 iunie: Performance Day

Zi dedicată artei performance-ului și manifestărilor teatrale sau mixed media (cu o componentă de performance)

Nobushige Akiyama (workshop despre hârtia japoneză tradițională)

Mădălina Gabriela Pantea (performance  Ovidius after 2000 years)

Concert Monosiren (Edgard Neris&Priscilla Beccari)

 

16 iunie, orele 19: 

 

Recital de închidere: concert Ramona Munteanu  (pianistă)  și soprana  Daniela  Ispas;

Performance muzical (Dj mix) DJ Răzvan Galoş & MC Florin Săliştean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel