Vremea în următoarele zile, de Florii și Paști. Elena Mateescu, ce-i așteaptă pe români

Foto Pexels
Foto Pexels

Elena Mateescu, director ANM, a spus cum va fi vremea în următoarele zile, dar și de Florii. 

„În următoarele zile, nu mai vorbim de valori care să depășească 17-18 grade. Miercuri, răcirea se va resimți în toată țara”, a spus Elena Mateescu, luni seară, la Antena 3. 

„De mâine după-amiază, vorbim de adverse, însoțite de descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare în special în Oltenia și Muntenia”, a adăugat directorul ANM. 

„De vineri, vorbim despre o vreme cu temperaturi ușor mai ridicate, 14-15 grade”, a subliniat Elena Mateescu. 

„Intervalul 26 aprilie - 3 mai, care cuprinde întreaga perioadă a sfintelor sărbători de Paști, păstrează semnalul unor valori de temperaturi apropiate de norme și un regim excedentar de precipitații, însă luăm în considerare că, din punct de vedere climatologic, luna mai deja înregistrează un salt în ceea ce privește temperaturile față de aprilie”, a mai spus Elena Mateescu.

Cum va fi vremea de Florii

„De Florii, vom avea valori ale temperaturilor maxime de 20-21 grade și minime până la 10-12 grade. Vom actualiza această prognoză”, a subliniat Elena Mateescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel