Îndreptându-mă spre Palatul Regal, am luat-o la pas pe Calea Victoriei într-o zi însorită de iarnă.
În zare îmi apărea statuia Regelui Carol I care, atât de impunătoare, parcă veghea Palatul Regal.
Ajuns în fața Palatului, am traversat într-o mare de oameni. Trotuarul din fața Palatului Regal era neîncăpător. Am trecut rapid pe lângă aparatele televiziunilor care încercau să surprindă, din dorința acerbă de audiență, cele mai sensibile detalii.
În fața Palatului Regal m-a copleșit imediat mirosul lumânărilor care ardeau parcă neîncetat în memoria Regelui. Erau mii de lumânări. Gardurile Palatului Regal nu se mai zăreau. Îmbrăcate cu zeci de mii de flori, coroane, poze și scrisori, acestea îți croiau drumul spre intrarea în Palat.
Oamenii continuau să vină fără oprire. Lumânări aprinse apăraeu neîncetat și, în același timp, gardul de flori al Palatului era îmbrăcat cu o altă garoafă.
Îndreptându-mă spre coada mulțimii care aștepta să intre să se poată reculege câteva secunde la catafalcul Regelui Mihai, am trecut pe lângă un vârstnic care fredona imnul regal. Se auzea tot mai îndepărtat ”Trăiască Regele în pace și onor” în timp ce mulțimea adunată să aștepte intrarea nu se mai termina.
Erau mii de oameni. Coada încercuia Palatul Regal și ajungea până la Sala Palatului. M-am gândit că în sfârșit, după 70 de ani, oamenii au format un zid viu în jurul Palatului Regal care în 30 decembrie 1947 era înconjurat de trupele diviziei comuniste Tudor Vladimirescu. Acestea așteptau să acționeze dacă Regele refuza să semneze abdicarea forțată. Parcă după 70 de ani, oamenii își protejau Regele.
Coada era uriașă și s-a așteptat ore întregi să se intre în Palat. Nimeni nu a ”dezertat”. Vârstnici, tineri, copii, părinți, elevi, cu toții așteptau fără să se lamenteze.
Era ultima lor ocazie să-i aducă un omagiu Regelui Mihai. Iar prețul așteptării și al orelor petrecute în picioare era infim în comparație cu prețul exilului de peste patru decenii pe care Regele l-a plătit.
Mulțimea avansa spre porțile Palatului Regal într-o tăcere totală. Doar claxoanele mașinilor care parcă se sufocau înecându-se în traficul infernal din București perturbau momentul. După lungi ore de așteptare în care timpul parcă nici nu mai conta, am intrat în Palatul Regal, într-o tăcere totală. Totul a durat câteva secunde.
Oamenii se închinau în fața catafalcului pe care se afla sicriul Regelui Mihai, îmbrăcat în steagul monarhic. Pe sicriu, Coroana privea momentul de reculegere.
În mod cert milionul de oameni care l-a așteptat pe Regele Mihai la întoarcerea din 1992 se trezise. În fața Palatului Regal, trotuarul era împânzit de mesaje din partea românilor. Ele veneau permanent.
„Majetatea Voastră, vă mulțumesc pentru lecția de deminitate, onoare, respect, Iubire! Rămâneți etern în Sufletul meu peste timp și spațiu... Nihil Sine Deo"
„Încă un capitol monumental de istorie și demnitate a luat sfârșit cu dumneavoastră, Majestatel. Din cerurile arhanghelilor priviți înapoi spre acest popor încercat. Pentru că avem nevoie de liniștea, bunătatea și binecuvântarea îngerilor noștri".
„Poporul român în numele comuniștilor și securiștilor care v-au prigonit timp de 70 de ani vă cere iertare!"
Sunt doar câteva din sutele de mesaje aduse de români pentru a-și exprima regretul morții Regelui Mihai.
Adevărul este că, măcar post-mortem, Regele și-a văzut visul împlinit: s-a întors pentru totdeauna pe pământ românesc.
Iar românii nu au uitat trecutul și dovedesc că adevărul istoric nu le este străin. Decizia Casei Regale de ieri, de a nu închide Palatul Regal la ora 22:00, a condus spre un lanț neîncetat al rugăciunilor la catafalcul Regelui Mhai. Sper că porțile Palatului Regal vor fi deschise și în această noapte, ultima pe care Majestatea Sa o va petrece în Sala Tronului înainte de înmormântarea de la Curtea de Argeș.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
