Regizorul Colectiv, Alexander Nanau, a refuzat să fie decorat cu medalia ”Meritul Cultural” de către Iohannis

Klaus Iohannis, președintele României
Klaus Iohannis, președintele României

Regizorul filmului „Colectiv”, Alexander Nanau, a refuzat să fie decorat cu medalia „Meritul Cultural” de către președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

„Cred că este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României. După aproape un an de eforturi și propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul Român în implementarea de mecanisme de susținere a culturii sever amenințate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile instituționale a fost zero”, a scris Alexander Nanau pe Facebook.

El a publicat pe rețeaua de socializare răspunsul pe care l-a trimis Administrației Prezidențiale.

„În primul rând țin să le mulțumesc atât președintelui Klaus Werner Iohannis, cât și Ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu pentru această propunere. Din păcate, având în vedere criza fără precedent în care se află tot sectorul cultural din România, nu pot accepta această distincție”, se arată în răspuns.

Acesta mai spune că „ar fi o ipocrizie” să accepte această decorație, având în vedere că sectorul cinematografic se află „în moarte clinică”.

De asemenea, i-a transmis președintelui că așteaptă un dialog sau o dezbatere publică în vederea salvării sectorului cultural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel