Prognoză meteo specială pentru București. ANM, vremea până miercuri

Foto ilustrativ. Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

ANM a emis prognoza specială pentru București, valabilă până miercuri. 

Vremea va fi călduroasă în București, iar disconfortul termic va fi accentuat, potrivit prognozei speciale pentru București, emisă de ANM pentru perioada luni-miercuri.

Astfel, luni, vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei, când pentru scurt timp vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 33-34 de grade.

Marți și miercuri, disconfortul termic se va accentua, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 34 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă nu va mai coborî sub 20 de grade, potrivit Mediafax.

Prognoza meteo pe o lună. Vremea 12 iulie - 9 august 2021

Recent, ANM a publicat prognoza meteo pe o lună.

Prognoza METEO pe o lună. Vremea 12 - 19 iulie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zonele montane, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.

Prognoza METEO pe o lună. Vremea 19 - 26 iulie 

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în cea mai mare partea a țării, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza METEO pe o lună. Vremea 26 iulie - 2 august

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nordice și nord-vestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza METEO pe o lună. Vremea 2 - 9 august

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în vest, nord-vest și centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel