Pintilie și-a dat DEMISIA din PNL, după ce a ”învinețit-o” pe viceprimarul USR. CIRC după plecarea cu scandal

Bogdan Pintilie, liderul TNL Braşov care a "învineţit-o" pe viceprimarul Flavia Boghiu (USR), a demisionat din PNL. 

Vicepreședintele organizației de tineret a Partidului Național Liberal din Brașov, Bogdan Pintilie, ar fi postat pe internet o imagine în care viceprimarul municipiului, Flavia Boghiu (USR), apare învinețită la un ochi. Gluma a survenit după incidentul de la Mogoșoaia, în care o femeie, consilier local USR, a fost agresată de un coleg din Consiliul Local. „Este un pamflet” și „O prinde rozul peste tot” s-ar fi arătat în descrierea postării.

„Doar textul îmi aparține și nu are nicio legătură cu violența domestică, agresiunile fizice, etc., cum nici cei din USR care mi-au făcut acest frumos «cadou» nu au treabă cu politica sau cu administrația, dar aceasta este altă poveste. Ce este interesant este faptul că eu fac zilnic astfel de postări si cine mă cunoaște, știe că sunt făcute în spirit de glumă, altfel m-ar fi sunat si de la Sputnik.Md să mă întrebe de ce fac mișto la adresa doamnei Șoșoacă, doar că pe cei de la AUR încă nu i-am deranjat se pare. Despre mine vă poate spune oricine orice, dar nu poate spune că sunt un om violent, sau că aș promova sau susține violența în vreun fel”, a explicat Pintilie. VEZI MAI MULTE AICI

Pintilie a demisionat din PNL. Circ pe Facebook 

"Îmi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri, postare pe care am şi şters-o, tot ieri.

De asemenea, îmi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violenţei de orice fel şi care au văzut postarea mea. Deşi poza nu îmi aparţine şi am scris în textul postării că este un pamflet, regret că a fost interpretată greşit şi că am atins un subiect atât de sensibil, cu care foarte multe femei se confruntă. Întrucât subiectul a fost exploatat politic, am decis să demisionez din PNL, până la clarificarea acestei situaţii.

Cu cele mai bune gânduri...", a scris Bogdan Pintilie pe Facebook. 

Ulterior, în comentariile la aceeaşi postare Bogdan Pintilie a atacat-o pe Mara Mareş, liderul Tineretului Liberal, dar a lansat săgeţi şi la adresa lui Florin Cîţu şi a Alinei Gorghiu. 

"Nu mi-am dat demisia din PNL la cererea doamnei Mara Mareș, a domnului Florin Cîțu și a doamnei Alina Gorghiu, mi-am dat demisia fiindcă așa am simțit și a fost o decizie pe care mi-am asumat-o, așa cum mi-am asumat și postarea pe care am avut-o în cursul zilei de ieri!

Acum, nemaifiind membru al PNL, pot pune câteva poze simpatice, în care apar unii membri de bază ai PNL, că așa-i în politică!", a scris Pintilie, care a postat şi o fotografie cu Mara Mareş. (VEZI GALERIA FOTO)

În următorul comentariu, acesta s-a adresat unei alte femei: "Magda Cențiu, te rog să o anunți pe Mara că am un DOSAR întreg cu video și poze în care mă îndemna la lucruri necurate, în unele clipuri auzindu-se cum înjură ca la uşa cortului.

#AmiPareRăuLaMaraMares și la Florin Cîţu și la Gorghiu", se mai arată în comentarii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel