"Mariţa", debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a cincea ediţii a Bosphorus Film Festival de la Istanbul, care va avea loc în perioada 17 - 26 noiembrie.
Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, pelicula îi are în distribuţie pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaş, Andrei Huţuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea. Scenariul este semnat de Anca Buja şi Cristi Iftime, montajul de Dragoş Apetri, designer de costume este Alexandra Alma Ungureanu, de machiaj s-a ocupat Maria Andreescu, scenografia aparţine Mălinei Ionescu, iar sunetul lui Dan-Ştefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru şi Florin Tăbăcaru.
Producători sunt Ada Solomon şi Radu Stancu. În competiţie au fost selectate alte şapte producţii din ţări precum Brazilia, Italia şi Rusia, care vor fi analizate de un juriu condus de regizorul bosniac Aida Begic.
Pelicula lui Cristi Iftime a fost recompensată anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia 'East of the West' a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary şi cu trofeul Anonimul. Filmul va avea premiera în cinematografele româneşti pe 1 decembrie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu