EXCLUSIV  La Mulţi Ani, Horațiu Mălăele!

Horaţiu Mălăele în expoziţia sa de caricaturi de la Teatrul Naţional
Horaţiu Mălăele în expoziţia sa de caricaturi de la Teatrul Naţional

Horaţiu este dotat cu o exemplară intuiţie a momentului. Cum disimulează Horaţiu Mălăele e o altă problemă. Sau artă. 

“Când nu joacă, Horaţiu se gândeşte la o pagină de desen, iar când a terminat o caricatură, se pregăteşte să intre într-un nou rol sau trasează imaginar liniile unui nou spectacol. În teatru sau în film. Acelaşi şi mereu altul, egal cu sine în ipostaze tot mai neaşteptate şi captivante, Mălăele este într-o perpetuă căutare. Natura sa neliniştită, imaginativă prin excelenţă, îl îndeamnă să se înnoiasă mereu”.

Horaţiu este dotat cu o exemplară intuiţie a momentului. Cum disimulează Horaţiu Mălăele e o altă problemă. Sau artă.

Criticul de teatru Doina Papp scria în O poveste cu Horaţiu: “Aş vrea să fiu o scenă, spune Horaţiu despre sine. Scena aceasta de necuprins, multicoloră ca viaţa, care ne cheamă să-i descoperim misterul, visul. Povestea de-a râsu’-plânsu’ a artistului e povestea teatrului însuşi, de care ne-am molipsit şi noi ascultându-l pe magician. Şi iubindu-l”.

(w670) Cu Ion Car

Cu Ion Caramitru în Dineu cu proşti

Horațiu Mălăele, actor, regizor de teatru și film, grafician, caricaturist și scriitor, s-a născut la 1 august 1952, la Târgu-Jiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (1975), la clasa profesorului Octavian Cotescu.

Artist complet, Horațiu Mălăele încântă atât publicul iubitor de teatru, prin rolurile jucate și spectacolele regizate de el, cât și publicul iubitor de artă plastică, prin lucrările sale de caricatură și grafică.

Și-a început activitatea la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, continuând apoi la Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Național București (TNB), teatrul Metropolis.

(w670) In spectac

În spectacolul Cafeneaua, cu Dana Dogaru şi Emilia Popescu

Printre rolurile din teatru se numără cele din: ”Tinerețe fără bătrânețe” (1975); ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1976); ”Timon din Atena” de William Shakespeare; ”Familia Tot” de Istvan Orkeny (1978); ”Karamazovii” după Dostoievski, (1981); ”Scapino” de Moliere (1985); ”Mincinosul” de Carlo Goldoni (1991, regia Vlad Mugur, Teatrul Odeon, Premiul UNITER 1992); ”Teatru descompus” de Matei Vișniec (regia Cătălina Buzoianu, Theatrum Mundi, 1993), cu care Horațiu Mălăele a câștigat în 1994 Premiul UNITER pentru ”Cel mai bun actor în rol principal”; ”Escrocii în aer liber” de Ion Băieșu (1994); ”Un deținut la Auschwitz” de Alain Bosquet (regia Domnița Munteanu); ”Unde-i revolverul?” de Georgey Gabor; ”Unchiul Vanea” de A.P. Cehov (2001, regia Yuri Kordonski) ș.a.

(w670) Un Autopor

Un Autoportret-caricatură într-una dintre expoziţiile artistului

A fost distribuit, de asemenea, în spectacolul ”Primul om” /”Le premier homme”/ după romanul lui Albert Camus (regia Cătălina Buzoianu), care a fost jucat în avanpremieră, în 2004, în Franța. În 2009 este distribuit în spectacolul cu piesa „Tartuffe” de Moliere, în regia lui Andrei Belgrader, la TNB, iar în 2010, tot la TNB, în spectacolul ”Dineu cu proști”, o comedie a autorului francez Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru.

(w670) In spectac

În spectacolul-eveniment Caramitru Mălăele câte-n lună şi în stele

(w670) In Mascari

În Măscăriciul, spectacol al Teatrului Bulandra

A semnat regia spectacolelor: ”Puricele” de Georges Feydeau (1993); ”Cafeneaua” (1997); ”Podu” după ”Podul sinucigașilor” de Paul Ioachim (1999), făcând parte, totodată, din distribuția spectacolului și semnând și scenografia; ”Bani din cer” de Ray Cooney (Teatrul de Comedie, 2001); ”Țara lui Abuliu” de Dumitru Solomon (2002, Teatrul de Comedie), care a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul dramaturgiei românești de la Timișoara, precum și Premiul pentru cel mai bun spectacol din dramaturgia românească acordat în 2003 la festivitatea de decernare a Premiilor naționale în domeniul teatrului, organizată de Ministerul Culturii și Cultelor; ”Poiana boilor”, după A.P. Cehov (Teatrul de Comedie, 2003); ”Măscăriciul” după A.P. Cehov (Teatrul Bulandra, 2004); ”Revizorul” de N.V. Gogol (Teatrul de Comedie, 2006); „Leonce și Lena” (Teatrul de Comedie, 2009); ”Lautrec la bordel” (Teatrul Metropolis, 2011).

(w670) Pe scena T

Pe scena Teatrului Naţional, în Lecţia

Piesa „Lecția” de Eugene Ionesco a fost prima regizată de Horațiu Mălăele la Teatrul Național din București, în 2009. În această piesă Horațiu Mălăele este și interpret, semnând, totodată, și decorul spectacolului. A mai regizat, în continuare, la TNB, spectacole precum „S-a sfârșit cum a început”, de Sean O’Casey (2010) și „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, o montare care a făcut parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care TNB a susținut-o în cadrul Anului Caragiale 2012.

Spectacolele în care poate fi văzut, în prezent, pe scena TNB sunt „Scrisoarea”, „Dineu cu proști” și „Lecția”. Şi să nu uităm aplauzele nesfârşite la un spectacol ce pare nemuritor, „Caramitru Mălăele, câte-n lună şi în stele”, cu un Horaţiu Mălăele vulcanic, irezistibil şi de un haz efervescent, alături de Caramitru care recită răscolitor, cei doi avându-i martori pe William Shakespeare şi Nichita Stănescu.

Horațiu Mălăele a jucat și în zeci de filme, dintre care amintim: ”Muntele ascuns” (regia Andrei Cătălin Băleanu, 1974); ”Gloria nu cântă” (regia Alexandru Bocăneț, 1976); ”Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1977); ”Septembrie” (regia Timotei Ursu, 1977); ”Ciocolată cu alune” (regia Gheorghe Naghi, 1978); ”Ora zero” (regia Nicolae Corjos, 1979); ”Dragostea mea călătoare” (regia Cornel Todea, 1980); ”Am o idee” (regia Alecu Croitoru, 1981); ”Secretul lui Bachus” (regia Geo Saizescu, 1983); ”Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan, 1985), ”Secretul lui Nemesis” (regia Geo Saizescu, 1986); ”Secretul armei … secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988); ”Divorț din dragoste” (regia Andrei Blaier, 1991); ”Această lehamite” (regia Mircea Daneliuc, 1993) ș.a. conform volumului ”1234 cineaști români” (Editura Științifică, București, 1996).

A mai jucat, de asemenea, în filmele ”Amen” (regia Costa Gavras, 2001), ”Noro” (regia Radu Gabrea, 2002), ”Ambasadori, căutăm patrie” (regia Mircea Daneliuc, 2003), ”Maria” (regia Călin Netzer, 2003), ”Damen Tango” (regia Dinu Tănase, 2004), ”Magnatul” (regia Șerban Marinescu, 2004), ”Ticăloșii” (regia Șerban Marinescu, 2007), „Logodnicii din America” (regia Nicolae Mărgineanu, 2007), „Poker” (regia Sergiu Nicolaescu, 2010), „Ultimul corupt din România” (regia Sergiu Nicolaescu, 2012), „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete, 2012).

(w670) Scena din

Scenă din filmul Nuntă mută, regizat de Horaţiu Mălăele

Ca regizor de film a debutat cu lungmetrajul ”Nunta mută” (2007, scenariu semnat de Adrian Lustig și Horațiu Mălăele). Un alt film regizat de Horațiu Mălăele este „Funeralii fericite” (2013). ”Luca”, în regia lui Horațiu Mălăele, se numără printre proiectele care au câștigat finanțare la sesiunea a II-a, pe anul 2016, a Centrului Național al Cinematografiei.

Horațiu Mălăele a interpretat, totodată, zeci de roluri în teatrul de televiziune. La Teatrul Național de Televiziune a fost distribuit, între altele, în drama ”Patima roșie” de Mihail Sorbu, în regia lui Geo Saizescu (2002), precum și în serialul în 12 episoade ”Adio, Europa!”, o ecranizare a romanului omonim de Ion D. Sârbu, realizată de Tudor Mărăscu. (2003). Tot la Televiziunea Română, a fost, în 2004, gazda emisiunii de divertisment ”Mălăele de 5 ***** (stele)” .

Sunt un orb” este un alt spectacol realizat de Horațiu Mălăele care s-a bucurat de-a lungul anilor de un mare succes din partea publicului. Din 2011, Horațiu Mălăele realizează, alături de Ion Caramitru, la TNB, o serie de spectacole intitulate „Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele”.

Ca și caricaturist și grafician, a avut zeci de expoziții naționale și internaționale și a publicat mii de caricaturi. În afara țării a expus la Munchen, Paris, Veneția, San Francisco, Montevideo, Buenos Aires etc.

În anul 2002 lucrări ale sale au fost expuse în cadrul Primului Salon de Grafică Satirică Românească, la Galeria Apollo. În 2015, 40 de lucrări de grafică și caricatură de Horațiu Mălăele au fost expuse, sub genericul „Graficaturi”, la Sala Studio a TNB, cu ocazia celei de-a XXV-a ediție a Festivalului Național de Teatru. De asemenea, în 2016 a fost vernisată, la Casa de Licitații Goldart din București, expoziția „Retrospectivă Horațiu Mălăele”, care a cuprins peste 50 de lucrări de desen, acuarelă, serigrafie, pictură și grafică umoristică. În 2010 a avut loc inaugurarea Galeriei-atelier ”Horațiu”, în Centrul Vechi din București.

(w670) In rolul D

În rolul Dandanache din O scrisoare pierdută

În 2002 a fost lansată cartea ”Horațiu despre Mălăele” (Editura Arena), cuprinzând texte, fotografii, reproduceri de grafică care reflectă viața și activitatea teatrală sau plastică a artistului. Horațiu Mălăele este și autorul volumelor „O poveste cu Horațiu” și „Rătăciri” (Editura All, 2012). În 2014 a fost lansată antologia de poezii comice „Salonul ludicilor”, volum care cuprinde textele a peste 20 de autori și ilustrații realizate de Horațiu Mălăele. În 2011 a apărut în colecția „Mari actori români” un CD dedicat lui Horațiu Mălălele.

Horațiu Mălăele a obținut numeroase premii, printre care: Premiul pentru interpretare (Iași — 1975) pentru ”Tinerețe fără bătrânețe”, Premiul pentru cea mai bună interpretare (Galați — 1976) pentru ”Slugă la doi stăpâni”, Premiul pentru interpretare (Festivalul „I.L. Caragiale”, București — 1993), Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru interpretare (1993) pentru ”Puricele”, Premiul pentru regie la Festivalul comediei românești (1994) și Premiul special al juriului la Festivalul de Teatru Contemporan (Brașov, 1996), Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Național de Comedie pentru spectacolul „Bani din cer” (Galați, 2001).

(w670) Impreuna c

Împreună cu prietenul său George Ivaşcu, în Podu

Premiul UCIN pe 2004 pentru interpretare masculină rol principal i-a fost acordat lui Horațiu Mălăele pentru rolul din filmul ”Damen Tango”. În 2005, ”Poiana Boilor” a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Național al Studiourilor de Teatru de la Pitești, ediția a IX-a, iar în 2007 spectacolul „Revizorul” a obținut la Festivalul Internațional de Teatru „JoakimInterFest” din Kragujevac, Serbia, Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie — Horațiu Mălăele și Premiul pentru cel mai bun actor - George Mihăiță. În 2009, la decernarea premiilor UCIN, filmul „Nunta mută” a primit Premiul Opera Prima, acordat regizorului Horațiu Mălăele, Premiul pentru imagine (acordat lui Vivi Drăgan Vasile) și Premiul pentru coloana sonoră (acordat inginerului Tiberiu Borcoman și compozitorului Alexandru Andrieș). Același film a mai câștigat în 2009 Premiul Gopo pentru Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Ioana Ioniță și Dana Roșeanu). La Festivalul Comediei Românești „festCO 2010”, ediția a VIII-a, Horațiu Mălăele a primit premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul „Profesorul” din spectacolul „Lecția” de Eugene Ionescu, și, pentru același spectacol, premiul pentru „Cea mai bună regie”.

În 2012, lui Horațiu Mălăele i-a fost conferit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.

Tot în 2012, îndrăgitul actor a primit o stea pe ”Aleea Celebrităților” din Piața Timpului din București.

(w670) O plecaciu

O plecăciune în faţa publicului

În 2007, Horațiu Mălăele a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu-Jiu, conferit „pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea continuă a teatrului și filmului românesc și pentru prestigiul adus municipiului Târgu-Jiu prin întreaga sa carieră”, iar în 2017 Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

După succesul înregistrat cu recitalul “Sunt un orb”, maestrul comediei a revenit în atenţia admiratorilor săi cu spectacolul “Ediţie Specială”, secondat de fiul său, Bogdan Mălăele.

Despre volumul său intitulat “Rătăciri”, Horaţiu Mălăele mărturiseşte: “Viaţa nu e o horă de mână… Trăim de pe o zi pe alta. Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, vorbeşte-i despre planurile tale de viitor. Copilăria e cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ceea ce vom avea de îndurat. Rătăciri e o carte a poveştilor, a amintirilor, a vorbelor în vânt”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel