Fără doar și poate, cea de a 57-a ediție a festivalului a însemnat, pentru cinematografia bulgară, o vară a mulțumirii sale. Există momente ale unor întâlniri festivaliere când, după proiecția unui film, ai sentimentul, greu de explicat, că oricâte altele pelicule vor mai urma, va fi imposibil ca acesta să nu iasă în față.
Așa s-a întâmplat și cu Lecțiile Blagăi, despre care am scris pe larg în cea de a doua corespondență de la fața locului. Avem de a face cu darul anumitor filme de a nu-ți da pace, de a te pune pe gânduri, înainte de a avea purcede la o analiză a solidității sale. Nu ne-am înșelat cei care am mizat pe acest film care ne aruncă încă o dată pe marginea hăului ce se cască astăzi, tot mai mult, între generații, între sisteme sociale, spații istorice.
Regizorul Stephan Komandarev a menționat, de altfel, în cuvântul său de mulțumire: "Vreau să dedic acest premiu generației părinților mei. Ei sunt adevărații eroi ai filmului nostru. Au căzut victime ale economiei de piață din Bulgaria care adesea le-a furat puținele lor bunuri. Mulțumesc colegilor mei și incredibilei Eli".
Cineastul bulgar Stephan Komandarev, câștigătorul Globului de cristal (foto Servis Festival Karlovy Vary)
Într-adevăr incredibilă Eli Skorceva, înainte de '89 o foarte activă actriță, mai ales în de teatru care, în plină forță, la 40 de ani, dezamăgită, se retrage. După 30 de ani, Komandarev o convinge să accepte rolul femeii de acum bătrâne, înșelate de bandele organizate de escroci. Neapărată de nimeni, cedează ispitei de a renunța la normele ei morale. Simetric, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină va întări statutul profesional al actorului norvegian Herbert Nordrum, protagonist al filmului The Hypnosis al suedezului Ernst De Geer, încântătoare comedie absurdă despre dificultatea de a răzbi printre meandrele societății contemporane.
A fost și opțiunea Criticii internaționale care i-a acordat premiul său, Fipresci. În ciuda persecuțiilor, a dramelor trăite de binecunoscuți regizori și scenariși iranieni, unii reușesc să se salveze menținând, astfel, prestigiul unui cinematograf care s-a impus de decenii bune. Unul dintre tinerii reprezentanți, Behrooz Karamidaze va adăuga panopliei de premii ale țării sale pe cel de acum, Premiul special al juriului pentru Empty Nets, o poveste amar-lirică despre indestructibilitatea speranței.
Vezi și: Karlovy Vary 2023: Cartea – memorie, curiozitate, puțină nebunie, magie, suflet
"Sper ca victoria noastră să dea și mai mult curaj și putere" - a menționat autorul pe scenă. Deși trăiește departe de patrie, Babak Jalali este parte integrantă a cinematografului iranian, așa cum o dovedește și filmul Fremont care i-a adus Premiul pentru regie. Dincolo de acest titlu cu trimitere geografică și care ne indică de la început locul acțiunii - localitatea californiană cu acest nume - se află istoria reinserării în viață a unei tinere fostă traducătoare în Afganistan, interpretată, de altfel, de o ziaristă care chiar a trăit această mare încercare.
Nimic nu va fi ușor de luat de la capăt, chiar dacă eroina trăiește în America a cărei mitologie de tărâm al viselor împlinite este privită cu un zâmbet. Ca mai întotdeauna, un palmares stârnește și întrebări, cum ar fi în cazul de față absența unui film absolut remarcabil, bine articulat estetic, Citizen Saint, al cineastei georgiene Tinatin Kajrishvili, despre care s-a vorbit și scris mult.
Actrița bulgară Eli Skorceva (foto Servis Festival Karlovy Vary)
Doar Juriul ecumenic l-a răsplătit cu o Mențiune specială. Așa cum știam, un Glob de cristal onorific și anume The President 's Award urma să ajungă în mâinile actriței americane Robin Wright. Dacă mi s-ar cere să o definesc doar în două cuvinte, aș alege fără să stau pe gânduri sintagma "Simplitatea însăși". Aproape ireală, deloc fardată, într-o rochie destinată mai degrabă să nu o decupeze din peisaj, cunoscuta interpretă a personajului Claire Underwood din serilalul House of Cards, care i-a adus un Glob de aur, partenera lui Tom Hanks în Forest Gumps, a ținut să prezinte la Karlovy Vary filmul ei de debut, Princess Bride, al lui Bob Reiner, din 1987.
Am înțeles de ce doar în seara festivității de încheiere, când a amintit de cei "aproape 40 de ani câți au trecut de atunci și care s-au scurs parcă ar fi doar patru". Da, festivalurile lumii sunt, mereu, și anotimpuri ale nostalgiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
