Poate că ai avut și tu zile în care viața nu ți s-a mai arătat în culori ci mai degrabă în tonuri anoste de gri, negru și alb murdar. Sunt nopți și dimineți de după în care auzi în surdină cum milioane de inimi minuscule îți bat sub fiecare centimetru de piele iar asta te furnică și te agită. Sunt momentele acelea poliomelitice când pari să fii anchilozat și scos din uz. Îți simți creierii inactivi și parcă toată seva din tine s-a stins ca lava aburindă sub torenții de ploaie rece. Sunt orele acelea în care ticăitul din spatele secundarului are șanse sporite să te scoată din minți! Ai impresia că timpul trece greu. Sau nu trece deloc. Iar tu ești tot acolo, în același loc, pe aceleași tălpi, cu bărbia prăbușită între aceleași palme și privirea împrăștiată către aceleași zări de nimeni știute. Te simți pietrificat pe dinăuntru, fără reacții, fără pretenții și fără dorințe de om viu. Imobil, apatic și cu mintea înțepenită între lespezile nepăsării, tratezi lumea cu obrăznicie doar din priviri. Ești supărat pe ea. Pe lume. Te-a mâniat iar revolta ta a făcut să-ți înghețe simțurile și să te transforme într-o mână de carne vlăguită și captivă în propriul sevraj.
Nu se opresc ceasurile de la o decepţie în dragoste
Chiar niciodată nu ți-a încolțit în minte odiosul (dar și falsul) gând cum că lumea nu mai vrea nimic de la tine și nici tu nu mai ai ce să-i oferi? N-ai avut zile în care să te fi simțit sfârșit, trădat și certat cu viața? Cu toții trecem mai devreme sau mai târziu prin astfel de momente de scurtă și fulgerătoare paralizie. Poate că cineva drag ție a plecat de curând să-și întâlnească îngerii. Sau poate că cel sau cea în care ai văzut un film întreg cu casă. șemineu, copii vreo doi și cină în familie - o presupusă iubire pe viață – a ales un drum diferit de cel pe care tu ți-ai îndreptat deja pașii. Ai suferit sau suferi în continuare o pierdere, o decepție, o tragedie dincolo de care te simți pierdut, fără mâini și picioare, fără ieșire. Cineva ți-a tăiat aripile și te-a lăsat să planezi cu zbucium în suflet până la sol. Iar asta te-a adus poate astăzi aici – în plină anestezie spirituală.
Hai, vino-ţi în fire!
E timpul să te trezești din agonia care până acum ți-a sechestrat mințile și te-a adus în pragul descompunerii de sine și de lume. Ești puternic, activ și independent! Natura te-a făcut așa! Ia-ți tot timpul de care ai nevoie pentru refacere, întoarce-te în crusta ta de piatră dacă încă mai ai nevoie și simți că nu ești pregătit să dai ochii cu lumea. Rămâi pe poziții inerte dacă asta te ajută, jelește-ți sufletele dragi care s-au stins fără să-ți ceară voie, plângi și udă o pernă și încă una pentru iubirea pierdută dacă asta te liniștește. Dar întotdeauna vino-ţi înapoi în fire! Reia-ți firul vieții de acolo de unde ai rămas. Fără momentele triste e practic imposibil să știi să faci diferența dintre bucurie și necaz. Până când nu te simți singur nu știi cât de bine e să ai oameni pe lângă tine. Până și cea mai strașnică stâncă se macină în fața curenților de apă. Fii tu învolburarea apelor și izbește-te cu toată forța de piatra nefericirii până când, într-un final, o vei disloca și astfel îți vei putea continua drumul! Nu e târziu și, mai ales, nu e în zadar niciodată!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
