Fotbaliştii români, criticaţi în presa din Spania. Gică Craioveanu spune că românii vor doar tatuaje şi maşini de lux

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Gică Craioveanu, fost fotbalist la Villareal, Getafe şi Real Sociedad, i-a făcut praf pe fotbaliştii români în presa spaniolă. 

”Am fost pe locul trei în lume, după Cupa Mondială din 1994. Ne-am descurcat bine și în 1998, chiar dacă am fost eliminați de Croația. Atunci aveam cel puțin 15-20 de jucători de top, dar, puțin câte puțin, fotbalul românesc a dispărut. De ce?

Pentru că mulți dintre patroni vor să vândă peste noapte, cum apare un talent, ei cer 20 de milioane de euro, chiar dacă nu au debutat încă la echipa națională sau în Europa.

Jucătorii merg în Arabia, Azerbaijan, campionate modeste, foarte slabe și mult sub fotbalul românesc. Jucătorii se gândesc doar la tatuaje și la mașini de lux.

Totul are o limită. În fotbal, ești înconjurat de faimă,  bani, femei, sper ca tinerii jucători să înțeleagă importanța anturajului. Uneori este bun, dar de cele mei multe ori dăunează foarte mult, pentru că cei din jur te atrag în teritoriul lor, le dai bani, te fac să pierzi nopțile, petreci foarte mult, iar acest lucru nu este bun. Nu mi-a plăcut niciodată viața de noapte. (...)

Cunosc, am cunoscut și cu siguranță voi cunoaște acest tip de jucători are s-au pierdut din această cauza petrecerilor, care nu au respecat fotbalul sau pe ei înșiși. În final, dacă nu ai respect de sine, nu vei reuși nimic în viață sau în fotbal”, a declarat Gică Craioveanu pentru Marca.

CITEŞTE ŞI - Dumnezeu e microbist şi ţine cu România. Nu suntem buni, dar avem noroc, şi asta ne ţine în viaţă

Naţionala României. Două cuvinte care acum ceva ani creau emoţie pozitivă, creau emulaţie, te făceau să vrei să iei bilet pe stadion. Dar care acum te fac să schimbi postul TV, ca să nu te enervezi. 

Naţionala României a jucat în preliminariile EURO 2024 cu reprezentativa similară a Kosovo şi cu cea a Elveţiei. Două egaluri, două goluri marcate şi două jocuri fără prea multă speranţă. Doar câteva sclipiri, ici colo. 

Dacă la meciul contra celor din Kosovo a existat alibi-ul terenului pe care naţionala nu a mai jucat de la acel România - Olanda 1-0 de la Constanţa, dinaintea EURO 2008, la meciul cu Elveţia nu a existat decât plumbul turnat în ghetele tricolorilor încă de la conferinţele de presă. "Elveţia e peste noi", sau "Elveţia e una dintre forţele Europei" nu au făcut altceva decât să inhibe 18 jucători care şi aşa nu au un ritm extraordinar. 

Dar realitatea este că Elveţia nu e o forţă a Europei. Elveţia nu ajunge în semifinale şi finală de campionat european sau campionat mondial pocnind din degete, şi nici nu are performanţe deosebite în Liga Naţiunilor. Problema este că naţionala României s-a îmbolnăvit de "danpetrescism" şi consideră că orice adversar este cu mult peste nivelul ei. Probabil că, neavând aşteptări mari, nu putem fi dezamăgiţi, nu? Dacă ne gândim că oricum ne bat toate echipele, nu putem fi surprinşi când chiar se întâmplă. CITEŞTE MATERIALUL COMPLET AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel