Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, susține că în august 2015 a fost obligat să accepte îndepărarea sa din Casa Regală, dar că a refuzat să semneze declarația prin care accepta să i se retragă titlul.
„Urmăresc de două săptămâni cu uimire, dar și cu tristețe, declarațiile și informațiile date presei de către persoane care au mai multă sau mai puțină legătură cu ceea ce înseamnă, în prezent, Casa Regală a României. Cele scrise mai jos sunt detalii încă neștiute, pe care am ales să le păstrez cu mine din respect pentru bunicul meu și pentru condiția precară de sănătate în care s-a aflat și se află în ultima vreme. Acum, tot din respect pentru bunicul meu, regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute. Majoritatea informațiilor lansate către presă, în ultima vreme, de aceste persoane, au ajuns să lezeze nedrept și crud imaginea bunicului meu și ceea ce reprezintă el pentru istoria acestui popor. Oamenii au dreptul să fie informați și să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă, pornind de la starea de sănătate a regelui”, își începe fostul principe Nicolae comunicatul de presă.
El continuă afirmând că, în august 2015, a fost obligat să accepte retragerea titlului, dar că a refuzat să semneze declarația prin care renunța să fie principe.
„Declarația mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez și până la acest moment este nesemnată. Nu a existat vreodată nici vreo înțelegere și nici vreun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România și condiția de a nu mă mai întoarce. Nu aș fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel”, continuă el.
Iată comunicatul integral:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News