Emil Săndoi, pe picior de plecare de la naţionala U21 după prestaţia de la EURO 2023

Facebook Echipa Nationala a României
Facebook Echipa Nationala a României

Emil Săndoi ar putea pleca de la naţionala U21, după prestaţia slabă de la Euro 2023. 

"Nu știu dacă asta este prima dintre problemele aflate în discuție. Cred că asta e ultima. Prima ar fi ce s-a întâmplat, iar aici trebuie să vedem care sunt obiectivele acestor loturi naționale.

Acela este să dea jucători către naționala mare. Au fost 3 titulari în Elveția, doi dintre ei fiind cei mai buni de pe teren. Apoi, faptul că este a 3-a participare la turneele finale, adică între primele 16 naționale din Europa, este un lucru extraordinar", a spus Aurel Țicleanu, vicepreşedintele Comisiei Tehnice, la Liga Digi Sport.

Ilie Dumitrescu, concluzie: Asta e realitatea 

"Trebuie să tragem o concluzie, că liga noastră nu e atât de puternică așa cum credem noi. Nu mai există aceeași exprimare, același curaj, aceleași execuții, preluări sau acțiuni individuale. Parcă sunt alți jucători. Asta înseamnă că există o diferență la ceea ce înseamnă competiția noastră și ceea ce oferă întâlnirile internaționale.

În trecut, era un campionat cu meciuri importante Nu în '90, în perioada mea. Îmi aduc aminte când echipa lui Răzvan Lucescu și echipa lui Olăroiu jucau un sfert de finală, iar una dintre cele două echipe juca o semifinală.

E diferență foarte mare între ceea ce se întâmplă în momentul de față și ceea ce s-a întâmplat în trecut. Asta e realitatea", a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club.

”Credeți că mai e vreo problemă contractul? Nu e o problemă. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Emil Săndoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel