EXCLUSIV  Consilierul prezidențial Diana Păun, la doi ani de la primul lockdown din România: Au EȘUAT! E greu de spus dacă pericolul a trecut

Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels

Diana Păun, consilier prezidenţial, departamentul Sănătate Publică, spune că e greu de prezis dacă pericolul a trecut, la doi ani de la primul lockdown din România. 

"Pandemia a arătat o cruntă realitate a unor sisteme şi mecanisme globale care, haideţi să recunoaştem, la modul general au eşuat în a anticipa şi a răspunde rapid unor ameninţări, generând ceea ce a fost catalogată drept una dintre cele mai grave crize din istorie. E greu de spus dacă pericolul a trecut, dar e evident că trebuie să învăţăm din lecţiile celor doi ani. În primul rând, trebuie să înţelegem că pandemia a evidenţiat slăbiciunile, în primul rând ale sistemelor de sănătate, mă refer la toate din Europa, nu doar la cel românesc.

De asemenea, a amplificat inegalităţile în ceea ce priveşte accesul la îngrijiri, pentru că i-a afectat disproporţionat pe cei mai defavorizaţi. Din această perspectivă, faptul că acum revenim treptat, pentru că lumea încă este suspicioasă, în ciuda faptului că am dat măştile jos şi încercăm timid să refacem legăturile sociale, unul dintre lucrurile bune este că pacienţii îşi recapătă încrederea şi merg către spitale, reluându-şi investigaţiile pe care unii dintre ei le-au lăsat acum doi ani deoparte tocmai de teama de a se prezenta în focare de infecţie, aşa cum erau prezentate spitalele", a declarat Diana Păun în cadrul dezbaterii "Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID", organizată de DC MEDIA GROUP. 

"Pandemia a expus brutal vulnerabilităţile fiecărui domeniu"

"La nivel macro, a expus brutal vulnerabilităţile fiecărui domeniu. Cred că dacă este să ne însuşim cea mai importantă lecţie, aceea este că trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a ne adapta crizelor viitoare, pentru că vor mai fi, cu siguranţă. Fie din domeniul sanitar, fie de altă natură! Dincolo de ameninţările de securitate pe care le trăim, trebuie să luăm în considerare schimbările climatice şi exacerbarea inegalităţilor de care spuneam mai devreme, provocări cu care ne vom confrunta în următorii ani. Trebuie să le abordăm cu prioritate, pentru că pandemia ne-a adus în atenţie noţiuni noi, cum ar fi reconstrucţia şi rezilienţa", a mai spus aceasta. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel