COD GALBEN. MAI, precizări după atenționarea ANM

Ninsoare
Ninsoare

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele vizate de Codul Galben de precipitaţii abundente - ploi, lapoviţă, ninsori şi polei - sunt pregătite să activeze grupele operative, pentru a putea veni în sprijinul oamenilor încă de la apariţia primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.

„Evoluţia fenomenelor meteorologice va fi permanent monitorizată astfel încât, dacă situaţia o va impune, intervenţiile pompierilor, poliţiştilor şi jandarmilor să se poată desfăşura fără probleme', informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis miercuri.

O atenţie deosebită va fi acordată circulaţiei pe drumurile publice, în condiţiile în care în mai multe zone din ţară este prognozată depunerea de polei, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale problemelor de circulaţie rutieră pe timp de iarnă.

Potrivit sursei citate, jandarmii montani sunt la datorie pentru a acorda sprijin turiştilor care în această perioadă se află în vacanţă la munte. 'La nivel naţional, situaţia va fi monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, care funcţionează la nivelul MAI. Orice situaţie de risc pentru cetăţeni va fi semnalată în cel mai scurt timp, astfel încât să se poată şti în orice moment unde este nevoie de sprijinul echipelor de intervenţie', se arată în comunicat. Începând de joi dimineaţă, o mare parte a ţării se va afla sub Cod galben de precipitaţii abundente - ploi, lapoviţă, ninsori şi polei - şi intensificări însemnate ale vântului. Condiţiile meteo vor determina depunerea unui nou strat de zăpadă şi apariţia poleiului.

Atenționare ANM

ANM a emis miercuri o atenţionare Cod galben de vreme rea, valabilă de joi, ora 4,00, şi până vineri, ora 14,00, potrivit căreia în zonele de mare altitudine ale Munţilor Banatului, Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60-80 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În zonele mai joase, ploaia şi lapoviţa vor determina topirea stratului de zăpadă. Totodată, în judeţele Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani şi în zona Carpaţilor Orientali se va depune un nou strat de zăpadă, iar în judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza poleiul. Pentru nordul şi vestul Olteniei, nord-estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, sunt anunţate ploi, vânt cu rafale de 50 - 70 km/h şi polei, se mai arată în comunicat.  

VEZI ȘI:

Mădălina Turza, povestea nespusă din spatele candidaturii surpriză la europarlamentare

Structură an școlar. Ce vrea să schimbe Ecaterina Andronescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel