CJ Covasna: Peste 400 de persoane au participat la programul de screening gratuit derulat în parteneriat cu medici din Ungaria

Peste 400 de persoane din localitatea Boroşneu Mare şi împrejurimi au beneficiat de programul de screening gratuit derulat luna aceasta de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe împreună cu specialişti din Ungaria, a declarat joi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

'Foarte mulţi tineri au participat la screeningul medical din comuna Boroşneu, care s-a derulat pe parcursul unei săptămâni întregi. Eu cred că prevenţia este cheia sănătăţii. (...) Oamenii au fost deschişi, au fost peste 1.200 de teste, asta însemnând peste 400 de cetăţeni care s-au prezentat la consultaţii. Din anul 2013, în fiecare an avem câte un screening sau chiar două în diverse localităţi din judeţ, în colaborare cu medicii de familie, cu Spitalul Judeţean de Urgenţă şi specialişti din Ungaria, din Szolnok şi Kecskemét', a menţionat Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, din anul 2013 şi până în prezent, aproape 10.000 de covăsneni au beneficiat de consultaţii de specialitate în domeniile medicină internă, ORL, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, ginecologie, chirurgie, pneumologie, precum şi examinări EKG şi ecografice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel