Survival Capsule este un sistem personal de siguranţă (PSS), conceput pentru a proteja împotriva tsunamiurilor, tornadelor, uraganelor, cutremurelor şi furtunilor. Această capsulă are două ferestre mici, astfel încât pasagerii să poată vedea ce se întâmplă în jurul lor.
Această minge gigantă a fost creată pentru a oferi unor grupuri individuale sau familii mai mult control al supravieţuirii lor în situaţii de urgenţă.
"Acestă capsulă oferă oamenilor posibiliatea de a deţine personal un sistem de securitate, care este uşor accesibil zi şi noapte şi care să ofere familiei într-adevăr o securitate în condiţii de maximă necesitate pe care altfel nu o vor putea avea”, a declarat Julian Sharpe, fondatorul Capsulei de Supravieţuire.
Acestă capsulă este concepută să plutească, astfel încât aceasta nu va fi inundată sau afectată de creşterea nivelului apei, aşa cum se întâmplă în situaţii de tsunami. Mingea uriaşă este dotată cu un sistem de auto redresare, folosind vezici de apă în partea de jos care împiedică întoarcerea capsulei cu susul în jos . Acesta poate fi, de asemenea, priponit de ceva pentru a evita îndepărtarea ei de către curenţii de apă.
Capsula este fabricată dintr-o carcasă din aluminiu călit şi cadru, este izolată termic pentru a menţine căldură pasagerilor. Aceasta este destinată să păstreze siguranţa celor din interior în timpul perioadei iniţiale de post-dezastru, înainte de momentul când echipele de salvare vor sosi la faţa locului.
Capsula a fost proiectată de către o echipă de ingineri aerospaţiali al căror principal scop a fost de a face sfera cât de puternic şi durabil posibilă.
Sfera este proiectată să reziste la impactul iniţial al unui dezastru natural, precum şi la contactul cu obiecte ascuţite, expunerea la căldură, la impactul cu obiecte neascuţite şi la decelerare rapidă, scrie Mail Online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu