Bukayo Saka, lăudat în presa din Anglia, după ratarea finală de la EURO. "Elevul de 10 căruia nu i-a fost niciodată teamă să îşi asume responsabilitatea"

Facebook Bukayo Saka
Facebook Bukayo Saka

Bukayo Saka, jucătorul care a ratat penalty-ul decisiv contra Italiei în finala EURO 2020 de pe Wembley, este lăudat în presa engleză. 

În vârstă de doar 19 ani, Saka nici măcar nu era născut atunci când Gareth Southgate, managerul Angliei, a trecut prin momente similare la EURO 96. Diferenţa este însă că Saka a fost făcut praf pe reţelele sociale după meci, fiind ţinta unor atacuri rasiste care au şocat Anglia. 

Cu toate astea, cei care îl cunosc pe fotbalist încă de când era copil sunt convinşi că are "puterea să treacă peste această dezamăgire", scrie Sky News

Liceul Greenford, din vestul Londrei, acolo unde Saka a terminat cu media 10, a postat un mesaj pe Facebook despre ratarea sa, spunând "Asta nu îţi va defini viitorul, Bukayo!". Mark Harvey, directorul adjunct al instituţiei, a spus că "Bukayo ne-a reprezentat naţiunea superb de-a lungul turneului. A jucat cu încredere şi neînfricare şi sunt convins că elevii şcolii noastre îl admiră. E un model pentru toţi cei care aspiră să devină sportivi, pentru că are o etică a muncii superbă şi un caracter strălucitor. Sunt convins că va depăşi această dezamăgire. Ca şcoală, suntem mândri de Bukayo şi de echipa naţională!". 

Antrenorul de la juniori, deloc surprins că Saka a fost pus să bată penalty 

"Nu i-a fost niciodată frică să iasă în faţă şi să îşi asume responsabilitatea. Nu a fost o surpriză pentru mine să îl văd îndreptându-se spre punctul cu var. Cum va reacţiona la ratare? E un om plin de încredere. Să ajungi la nivelul la care este el la 19 ani nu e puţin lucru. Fără această încredere pe care o are i-ar fi fost imposibil. Bukayo a avut un impact major asupra turneului, nu ar trebui să uităm asta. Să fim mândri de el. Ar putea să aibă nevoie să audă asta de la noi", a declarat Neil Dewsnip, fost antrenor al naţionalei U18 a Angliei. 

Şi colegii l-au susţinut 

"Îl iubesc. Mi-ar plăcea enorm dacă ar fi copilul meu, îl iubesc exact ca pe un fiu. Şi pun pariu că toţi din echipă vor spune că e un tip incredibil, pentru că este. Nu îl ştiam înainte de turneu, nu ştiam cum este, dar m-am înţeles atât de bine cu el. E amuzant, face pe toată lumea să râdă, nu e zgomotos", a declarat Luke Shaw, omul care a deschis scorul cu Italia. 

La finalul meciului, Shaw l-a luat în braţe pe Saka şi i-a spus acestuia să ţină fruntea sus. 

Gareth Southgate a spus, ulterior, că Saka este, din punctul său de vedere, unul dintre jucătorii turneului. "A jucat cu o maturitate incredibilă. A adus zâmbete pe feţele oamenilor, e deja extrem de popular în grup. Ştiu că toată lumea îl susţine", a declarat şi selecţionerul Angliei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel