€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Brazilianul Willian, forfait pentru finala Copei America

Brazilianul Willian, forfait pentru finala Copei America
 

Willian, atacantul brazilian al clubului Chelsea Londra, nu va putea disputa finala Copei America din cauza unei accidentări la o coapsă, a anunţat, miercuri, Federaţia de specialitate (CBF).

"Wilian s-a plâns de dureri la coapsa dreaptă şi a făcut mai multe teste, care au detectat o accidentare, iar timpul de recuperare va împiedica atacantul să participe la finală", a explicat CBF într-un comunicat.

Willian, 30 de ani, a fost rezervă la cele cinci meciuri ale "Selecao" la acest turneu, dar a intrat în joc la patru dintre ele, jucând întreaga repriză secunde în semifinala cu Argentina (2-0). El a marcat un splendid gol în meciul din grupe cu Peru (5-0).

Selecţionata Braziliei s-a calificat în finala turneului Copa America, învingând cu scorul de 2-0 reprezentativa Argentinei, în marele derby al fotbalului sud-american (Superclassico), disputat marţi seara pe stadionul Mineirao din Belo Horizonte, urmând să întâlnească în ultimul act selecţionata Peru, care a trecut cu 3-0 de Chile, miercuri la Porto Alegre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close