Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că România riscă "un blackout" dacă se închid centralele pe cărbune.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a-i convinge să amâne cu câteva luni termenul de închidere a centralelor pe cărbune, după ce România și-a dat acordul să închidă acest tip de centrale până la sfârşitul acestui an.
El a explicat că a trimis reprezentanților CE un studiu care arată că România riscă un blackout dacă se închid centralele pe cărbune și că este necesar ca acest termen să prelungit "până când vom construi noi facilități, bazate pe gaz, pentru a nu lăsa România fără energie electrică".
"Am arătat foarte clar cum România poate să ajungă în pauperitate energetică sau chiar în blackout, în situația în care închide aceste centrale, mai ales în perioada de iarnă, când nu avem solar, nici eolian, iar acest lucru poate duce la o blocare a României. Acest studiu a stat la baza negocierii", a declarat ministrul Energiei, la Interviurile Digi24.ro.
Totodată, Bogdan Ivan a spus că și-ar dori să păstreze "trei grupuri mari" și alte "două în revizie tehnică" pentru a le putea înlocui în caz de avarii.
"Acest lucru, până când vom termina centralele de la Iernut și Mintia. Pe simulările noastre vorbim de minimum 2 ani de zile, să păstrăm aceste centrale. Ținta e să reducem în 2029. Răspunsul va fi până la finalul acestei săptămâni. Suntem presați de timp", a precizat Bogdan Ivan.
Reamintim că ieri, într-un videoclip publicat pe contul său de TikTok, Bogdan Ivan a mai declarat că românii plătesc din această cauză aproape cel mai mare preţ al energiei electrice din Europa, existând şi riscul ca mii de oameni să rămână fără locuri de muncă la CE Oltenia şi în toată Valea Jiului.
VEZI ȘI: Ministrul Energiei, "negocieri intense" la Comisia Europeană pentru păstrarea centralelor pe cărbune
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News