Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această dată.
Vremea va fi frumoasă și călduroasă în aproape toate zonele țării. Cerul va fi variabil în regiunile nordice, centrale, estice şi sud-estice, şi mai mult senin în rest. Posibile ploi de scurtã duratã vor fi mai ales dupã-amiaza, cu totul izolat în zona de munte.
Vântul va sufla slab şi moderat. În Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 29 de grade.
„Vremea s-a îmbunătățit și devine chiar mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă cam în toată țara. Se va menține așa până la sfârșitul săptămânii. Temperaturi maxime vor fi între 22 și 30 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în sudul Munteniei, în Oltenia, iar, din a doua jumătate a săptămânii, și în Banat. Vorbim de temperaturi chiar și de 32 de grade!”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM, duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Vor mai apărea și ploi, însă vor fi pe spații restrânse, în zonele montane”, a mai zis Alina Șerban.
„În Capitală, în cea mai mare parte din săptămâna următoare, va fi vreme frumoasă, vor fi temperaturi ridicate”, a subliniat meteorologul ANM.
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar și ușor deficitar în cele sud-vestice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai pronunțată în cele nord-estice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.Regimul pluviometric va avea o tendință spre deficit, în cea mai mare parte a țării.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în limitele climatologice ale intervalului, la nivelul întregii țări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu