Această inițiativă de educare și conștientizare își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină, promovând responsabilitatea comună în acord cu procesul de revizuire a cadrului legislativ al UE.
Realitatea din cifre: Ce cred românii despre legislație?
Campania pornește de la o realitate îngrijorătoare reliefată de un sondaj INSCOP Research (realizat în aprilie 2026):
- 78,4% dintre români știu că există o legislație care interzice accesul minorilor la tutun și nicotină.
- 16,4% cred că România nu are o astfel de legislație.
- 64,6% dintre cetățeni consideră că legislația anti-tutun pentru minori este aplicată în mică măsură sau deloc.
- Doar 31,2% consideră că legea este aplicată în mare sau foarte mare măsură (doar 12% au ales opțiunea „în foarte mare măsură”).
„Există o discordanță evidentă între conștientizarea faptului că avem o lege și percepția privind aplicarea ei. Percepția că legea se aplică este ceva mai ridicată în rândul persoanelor cu studii primare”, a declarat Remus Ştefureac, Director General INSCOP Research.
Cine trebuie să aplice legislația?
Deși tendința generală este de a lăsa responsabilitatea pe umerii autorităților, percepția publică arată că problema este mult mai complexă. Împărțirea responsabilității, conform sondajului:
- 54% – Autoritățile statului (Poliția, ANPC);
- Aproape 17% – Vânzătorii din magazine;
- 10% – Magazinul în sine (zona de retail cumulează cca. 26-27%);
- 6% – Distribuitorii și producătorii;
- 9% – Nu știu / Nu răspund;
- 3,6% – Altcineva.
„Aplicarea legislației nu poate fi lăsată doar în sarcina autorităților. Altfel, am rămâne într-o zonă a ipocriziei. Trebuie să tratăm subiectul complex: implicarea autorităților, dar și responsabilizarea vânzătorilor, a directorilor de școli și, în final, a părinților. Dacă vrem să ajungem la «zero compromisuri», trebuie să apăsăm pe toate aceste pedale”, a mai declarat Remus Ştefureac.
ANPC, mesaj clar: Există doar zero compromisuri şi STOP
Preşedintele ANPC, Békési Csaba Lajos, spune că amenzile pe 2026 au depăşit deja 1,7 milioane de lei, dar şi că problema nu este rezolvată integral.
„Vedem foarte bine dispersia răspunsurilor în ceea ce privește împărțirea responsabilității. Știm că există o încredere destul de scăzută în instituțiile publice în general. Cu toate acestea, opinia publică spune clar: atunci când este vorba de aplicarea legii și de apărarea drepturilor consumatorilor sau ale cetățenilor, 54,5% din încredere se îndreaptă tot către instituțiile statului. Criticăm entitatea publică, dar știm că de acolo trebuie să vină rezolvarea. De aceea, presiunea pe noi este foarte mare. anul acesta avem la nivel național peste 400 de sancțiuni pe această problemă, depășind 1,7 milioane de lei ca valoare a amenzilor. Avem unități închise și activități suspendate, dar nu am rezolvat integral problema.
Problemele trebuie rezolvate sistematic: și din punct de vedere legal, și tehnic, dar și sociologic sau comunicațional. Este excelent că la această masă sunt prezenți colegi din diferite structuri reprezentative ale retailului și HoReCa, dar și din alte domenii importante. Responsabilitatea noastră, a tuturor celor care ne-am prezentat astăzi aici, este să diseminăm acest eveniment și să urmărim evoluția lui.
Cu marii retaileri putem discuta și rezolvăm problema sistemic, la nivel de autoritate. Printr-o singură discuție de o oră cu conducerea marilor lanțuri de magazine, rezolvăm problema în toată țara. Dar ce se întâmplă cu unitățile independente? Ce se întâmplă cu micile unități economice? Acolo încă se mai comercializează tutun către minori în fiecare zi.
Aceasta este marea noastră provocare, iar aici mass-media are un rol esențial. Mesajul nostru de „zero compromisuri” trebuie să ajungă până la ultimul consumator, la fiecare părinte și la fiecare cadru didactic (care, în mare majoritate, sunt tot părinți). Trebuie să semnalăm pericolul la care își expun copiii. Există doar zero compromisuri și stop”, a declarat Békési Csaba Lajos, preşedintele ANPC
Informare și sancțiuni: Rețeta propusă de primarul Galațiului pentru prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun și nicotină
Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România (AMR) și primar al municipiului Galați, cere autorităților și mediului privat un „front comun” pentru blocarea accesului minorilor la produsele cu nicotină. Acesta propune un sistem dual, bazat pe campanii agresive de conștientizare și controale punitive permanente pe teren.
„Faptul că 54% dintre oameni cred că autoritățile statului sunt principalele responsabile ne arată că noi suntem priviți ca brațul armat, cei care trebuie să intervină. Totuși, sunt sigur că este nevoie de un efort conjugat: atât din partea autorităților locale, cât și din partea producătorilor, prin campanii de conștientizare mult mai puternice”, a declarat Ionuț Pucheanu.
Campania cu „2 litri de apă pe zi” poate fi aplicată şi la tutun
Pucheanu consideră că România are nevoie de o strategie de comunicare la fel de agresivă precum marile campanii de sănătate publică din media audiovizuală.
„Așa cum avem la nivel național, pe toate canalele de televiziune, la radio și în presa scrisă, campanii susținute care ne amintesc să bem minimum 2 litri de apă pe zi, la fel ar trebui să avem și aici un demers puternic de inoculare a unor comportamente responsabile.
Această campanie de conștientizare trebuie coroborată cu partea punitivă și cu controale permanente din partea autorităților locale și naționale. Așa cum inspectorii merg să verifice contractele de muncă sau salarizarea, la fel pot monitoriza direct actul de vânzare către minori.
Trebuie să ajungem la conștientizarea celui care realizează efectiv actul de vânzare: mă refer la vânzător. Dacă un client nu poate prezenta buletinul, vânzarea nu trebuie să aibă loc, indiferent dacă persoana pare mai în vârstă sau mai tânără.
Printr-un efort conjugat, sunt sigur că într-o perioadă de timp rezonabilă putem aduce această conștientizare în atenția întregului public. De asemenea, trebuie să aducem subiectul în atenția părinților. Deși sunt conștienți că minorii nu au voie să consume astfel de produse, uneori părinții sunt chiar sursa răului”, a concluzionat Ionuț Pucheanu.
Zero compromisuri = zero toleranţă. Măsurile luate de Phillip Morris România pentru a împiedica vânzarea de tutun minorilor
Carmina Fuste, managing director Philip Morris Romania, a explicat ce înseamnă, de fapt, mesajul campaniei „Zero Compromisuri”, dar şi ce măsuri a luat compania pentru a împiedica vânzarea de produse cu tutun sau nicotină minorilor.
„Pentru noi, „zero compromisuri” înseamnă toleranță zero. Există moduri diferite în care operăm pe piață. Avem canale în care avem o influență directă asupra vânzării și canale pe care le gestionăm prin intermediul partenerilor.
În canalele unde avem influență directă – cum sunt insulele noastre comerciale pe care le-ați văzut în mall-uri sau punctele noastre proprii de vânzare a dispozitivelor de încălzire a tutunului – „zero compromisuri” înseamnă zero excepții. Toată lumea urmează exact aceleași reguli, toate persoanele pe care le contractăm au aceleași responsabilități și suportă aceleași consecințe. Regula este de bază:
Produsele noastre sunt destinate exclusiv adulților. Dacă există orice dubiu privind vârsta, există obligația legală și internă de a solicita actul de identitate. Acest lucru se aplică la fiecare interacțiune, în fiecare zi, pentru absolut tot.
Mergem chiar mai departe: în aceste spații proprii nu permitem accesul minorilor, chiar dacă aceștia sunt însoțiți de părinți. Avem un mesaj clar la intrare prin care explicăm că înăuntru sunt doar produse din tutun sau nicotină, așa că minorii nu pot intra.
Apoi, când vorbim despre mediul online, pe site-urile noastre primul pas este declararea faptului că sunteți adult. Ulterior, când încercați să finalizați o achiziție, facem o verificare strictă a vârstei, ceea ce înseamnă că sistemul vă scanează fața sau vă scanează actul de identitate.
Mai mult decât atât, în momentul livrării, nu expediem produsele prin sisteme automate de tip locker sau easybox, deoarece acolo nu se poate face o verificare riguroasă. Livrăm exclusiv prin curieri, către persoane fizice, iar curierul are obligația de a verifica dacă destinatarul este adult.
Pentru a ne asigura că toate aceste reguli sunt respectate, avem un program foarte strict numit Mystery Shopper (Client Misterios). Lucrăm cu echipe interne, dar și locale, care ne verifică magazinele. Trimitem persoane majore care arată ca niște minori, pentru a testa dacă personalul nostru urmează regulile. Dacă un angajat pică testul și nu cere buletinul, consecințele sunt imediate, fără nicio excepție.
Eforturile pe care le facem alături de partenerii noștri comerciali sunt mari, dar trebuie extinse. Avem un program intern numit „Prevenirea accesului tinerilor” (Youth Access Prevention) prin care am instruit și am transmis scrisori personale către mai mult de 25.000 de comercianți parteneri. Le explicăm că produsele sunt exclusiv pentru adulți și că rolul lor la casă este vital: dacă au dubii, trebuie să ceară buletinul. În plus, în toate contractele directe cu clienții care ne distribuie produsele am introdus o clauză fermă care interzice vânzarea către minori. Dacă un partener încalcă această clauză, avem dreptul legal să reziliem contractul imediat”, a declarat Carmina Fuste.
Soluţiile găsite de comercianţi
Comercianţii au implementat deja sisteme care împiedică vânzarea unor produse persoanelor minore.
Un exemplu în acest sens l-a dat Bogdan Biță, Integration Legal Director, Mega Image.
„Legea trebuie respectată în mod consecvent, fără excepții, fără negocieri și fără niciun fel de toleranță. Acesta este mesajul exact pe care îl transmitem angajaților noștri. Responsabilitatea noastră ca retailer este uriașă, deoarece noi reprezentăm practic ultimul filtru înainte ca produsul să ajungă la consumatorul final. În momentul în care un produs interzis minorilor (tutun, alcool sau băuturi energizante) este scanat la casa de marcat, pe ecranul casierului apare imediat o alertă vizuală majoră – un ecran roșu cu mesajul: „Produs interzis minorilor. Vă rugăm verificați actul de identitate!”. Tranzacția nu poate merge mai departe până când un angajat al magazinului nu vine fizic, verifică actul de identitate al clientului și deblochează casa cu un card de acces autorizat”, a declarat Bogdan Biţă.
Persoanele juridice riscă închiderea activităţii, persoanele fizice nu riscă nimic
Ion Biriş, vicepreşedintele HORA (Organizaţia Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România), cere pedepse şi pentru persoanele fizice care încalcă legea în ceea ce priveşte produsele cu nicotină sau tutun, nu doar pentru persoanele juridice.
„Suntem 100% pentru respectarea legilor. În același timp, suntem la fel de categorici, de vehemenți și deschiși la dialog pentru a face ca aceste legi să fie cu adevărat aplicabile. Există o mare diferență între o lege scrisă pe hârtie și o lege aplicabilă în realitate.
Vă dau un exemplu: există o prevedere legală în România care spune că vânzarea produselor din tutun pe o rază de 500 de metri în jurul instituțiilor de învățământ este interzisă. Dacă analizăm urbanistic orașele noastre, o asemenea lege devine din start inaplicabilă în zonele dense. Cei care creionează aceste legi par uneori deconectați de realitatea lumii în care trăim. A adopta o lege inaplicabilă ne pune pe noi, operatorii economici, în imposibilitatea fizică de a o respecta.
Un alt exemplu este legat de fumatul la interior: noi, ca operatori economici, riscăm amenzi uriașe, suspendarea activității sau chiar ridicarea licenței de funcționare dacă un client aprinde o țigară în locație. În schimb, clientul respectiv nu are aproape nicio problemă majoră.
Șoferul care nu își pune centura știe că în caz de accident își riscă viața; frica de amendă sau de moarte îl face să o poarte. În schimb, pe terase sau în restaurante, dacă un consumator fumător nu este supus personal unor restricții sau sancțiuni radicale și imediate, presiunea pică integral doar pe umerii managerului de locație.
Toți suntem pentru respectarea normelor, toți avem copii și toți vrem să avem business-uri care să funcționeze legal, fără să fim într-un conflict permanent cu autoritățile. De aceea, haideți să creăm legi clare, simple și puține, așa cum există în alte țări, care să fie ușor de respectat și de implementat de către toată lumea”, a precizat Ion Biriş.
Acesta spune, însă, că legea poate fi ocolită de minori, atât timp cât o persoană majoră le cumpără produsele care lor le sunt interzise.
„Mai este o problemă ce ține de realitatea socială de astăzi: din păcate, o mare parte a tineretului folosește aceste produse. Este o realitate cruntă. În cadrul companiei noastre suntem extrem de stricți cu privire la interzicerea comercializării tutunului și a băuturilor alcoolice către minori. Dar ce se întâmplă în viața reală? De cele mai multe ori, grupurile de minori vin însoțite de un major care achiziționează produsele. Acesta prezintă cartea de identitate, dovedește că are peste 18 ani, cumpără produsele în mod legal, după care le împarte cu restul grupului de minori în afara razei noastre vizuale. În acest caz, noi am respectat legea 100%? Da. Am rezolvat problema de fond? Absolut deloc”, a mai precizat vicepreşedintele HORA.
Odată cu lansarea campaniei, partenerii au prezentat și platforma ZeroCompromisuri.ro, care reunește informații despre cadrul legal, responsabilitățile comercianților, măsurile de prevenire și rolul pe care îl poate avea fiecare în protejarea minorilor.