De fapt, a zis-o mai în limbajul zilelor noastre, „Nu prea le am cu Mostra” (Non ce l’avevo con la Mostra), dar parcă nu ar fi arătat prea bine în titlu. Nu le are, pentru că nu știe cum se face –...
De fapt, a zis-o mai în limbajul zilelor noastre, „Nu prea le am cu Mostra” (Non ce l’avevo con la Mostra), dar parcă nu ar fi arătat prea bine în titlu.
Nu le are, pentru că nu știe cum se face – mărturisea Moretti la conferința de presă - dar nu izbutește să-și termine filmele la timp, vara, pentru a fi supuse selecției venețiene. Asta explică de ce nu a fost prezent în Competiția venețiană timp de 37 de ani. Greu de imaginat, și mai greu de crezut. Aproape patru decenii. „Nu este adevărat că aș avea ceva cu festivalul. Pur și simplu filmele mele nu au fost niciodată gata vara, pentru că eu filmez primăvara. De data aceasta s-a întâmplat că am lucrat toamna”.
Conaționalii festivalieri s-au despărțit de un autor încă tânăr, în 1989, la ora filmului Palombella rossa și regăsesc acum, odată cu filmul Succedera questa notte, un domn ușor trecut de șaptezeci de ani. De când s-a aflat știrea întoacerii la Lido, după ce devenise unul dintre preferații Cannes-ului și al premiilor acestuia, ziariștii și-au pregătit întrebările.
Cum adică? Italianul nordic, organizat, meticulos, nu este în stare să tragă de el de dragul italienilor săi, martori ai angajamentelor și dezamăgirilor sale de om de stânga, fini cunoscători ai reflexelor acestor stări în filme. Aceiași italieni care i-au înregistrat volutele sentimentale mai puternic conturate cu vremea, până la a-i fi făcut să plângă, precum în Mia madre. Rămâne, totuși, un mister.
Cadru duin filmul Succedera questa notte cu Jasmine Trinca si Louis Garrel (foto La Biennale)
Ca și pasiunea de dată mai recentă a cineastului pentru proza scriitorului israelian Eshkol Nevo, din paginile căruia s-a inspirat pentru precedentul Tre piani /Trei etaje. Dar să nu intrăm în tainele creației, ale enigmei inspirației. De data aceasta l-a sedus proaspătul volum al prozatorului, tradus în italiană Legami / Legături.
Puțin spus sedus. Fascinat de-a dreptul de tema destinelor încrucișate, a sentimentelor care își răspund la distanță și peste ani, fără să nimerească momentul potrivit. Încrederea în fatalitatea unei nopți în care se va întâmpla totul, în care se va se va lua hotărârea decisivă, amânarea acesteia a erodat iubirea Gretei (Jasmine Trinca) și a lui Matteo (Louis Garrel), trăită în deplină recunoaștere a condiției lor de oameni căsătoriți, cu copii.
Vezi și: Veneția 2026: Spionul care șoptea cailor
Fragmentarismul propriu prozei lui Nevo i-a oferit cineastului un bun material pentru a-și apropia o temă mângâiată în treacăt și altădată: deriva sentimentelor. Poate că multora le este dor de ireverențiosul, sarcasticul Moretti pe care îl găsesc nu tocmai convingător în pulsiunile sentimentale de acum.
Poate că energia implicării sale în destinul personajelor s-a mai domolit, dar există în toată alunecarea eroilor de la o casă pe care nu știu cum să o părăsească la una existentă doar în imaginație, există, spuneam, un adevăr căruia nu întotdeauna știm să-i spunem pe nume: miezul ascuns a ceva netrăit până la capăt.
„Mulți ani - mărturisea Moretti ieri – pentru interviuri sau conferințe de presă inventasem o frază cam prostească, ziceam că vreau să fac mereu același film, dar mai frumos. Cu trecerea timpului mi-am dat seama că, în realitate nu era adevărat. Am imaginat acum ceva diferit, o poveste de dragoste despre ceea ce nu poate fi negat.
Să spunem sentimentelor pe nume, să declarăm fără pudoare că iubim”. Istoria este diferită, dar traversată de ticurile, de gesturile dragi cineastului, ca un pact de complicitate cu spectatorii săi: mersul pe motocicletă, jocul de tenis. Nanni Moretti care, în premonitorul Habemus papam trimitea posibilul viitor papă pe teren, cu racheta în mână, își îndeamnă acum tânăra mireasă să lase totul și să loveascu cu sete racheta. Mai că nu plutește, în rochia ei albă, ca într-un film de Kusturica.