„Situația în care urșii coboară din păduri, apar pe marginea drumurilor sau ajung în orașe îi face mai familiari în ochii oamenilor, fie ei localnici sau turiști. Percepția asupra lor se schimbă treptat, iar animalul sălbatic ajunge să fie văzut mai degrabă ca unul obișnuit, aproape domesticit, asemănător unui câine fără stăpân”, spune psihologul Bogdan Cotigă pentru DC News.
Psihologul explică faptul că expunerea repetată reduce frica și crește toleranța la risc.
„În aceste condiții, oamenii nu mai resimt aceeași teamă ca în urmă cu 40 sau 50 de ani, când urșii erau întâlniți aproape exclusiv în pădure și foarte rar în afara ei. Atunci, fiecare întâlnire era percepută ca un pericol major, pentru că avea loc în habitatul natural al animalului, în zona pe care acesta o apăra ca teritoriu propriu”, mai spune Cotigă.
Psihologul atrage atenția și asupra schimbării de context.
„Acum ei au venit în teritoriul oamenilor și oamenii consideră că dacă îi dau ceva de mâncare, lucrurile sunt ok și animalul va fi pașnic. Evident că e un soi de inconștiență, dar se bazează și pe o stare care deja are niște mulți ani la noi. Adică, ursul nu mai este în peisajul acela tipic pentru un animal de pădure, un animal sălbatic. Este un animal care mai vine și la tomberoanele din Brașov”, susține Bogdan Cotigă.
Cum se formează falsa siguranță
Specialistul vorbește despre o schimbare de percepție care vine din contactul frecvent cu animalele sălbatice în spații locuite.
„Este vorba despre o aclimatizare a ursului, dar mai ales despre modul în care îl percepem. Contează imaginea pe care o construim în mintea noastră. Cu cât intrăm mai des în contact cu un animal sălbatic, indiferent de context, cu atât acesta pare mai apropiat de noi. În același timp, frecvența întâlnirilor reduce senzația de pericol, chiar dacă riscul real rămâne același”, explică Bogdan Cotigă.
Chiar și în contextul avertismentelor publice, comportamentul nu se schimbă ușor.
„Toată această situație, despre care vorbeam mai devreme, se leagă în mintea oamenilor de un anumit tip de comportament față de animale. Este un comportament pe care l-am putea numi mai degrabă rural, în sensul în care oamenii au fost obișnuiți să hrănească animalele, de la câini fără stăpân până la pisici. Acest tip de atitudine întreține, în multe cazuri, o realitate din spațiul urban. Au existat numeroase situații cu câini fără stăpân, cu haite întregi întreținute de oameni care le ofereau hrană, crezând că fac un gest bun, dar fără să ia în calcul că acele animale pot deveni un pericol. În felul acesta s-a transmis o obișnuință veche, venită din familie, de la bunici și străbunici, aceea de a te apropia de animale și de a le ajuta, fără o separare între mediul urban și lumea sălbatică.
În același timp, se adaugă și faptul că ursul a devenit mai prezent și mai vizibil pentru oameni. La toate acestea se adaugă și anumite prejudecăți despre animale, care încă persistă. Ideea că un animal nu te atacă dacă ești un om bun, iar dacă ești `rău` va reacționa agresiv, nu are nicio bază reală. Această percepție ignoră complet realitatea comportamentului animalelor. La fel cum o haită de câini poate deveni extrem de periculoasă, la fel și întâlnirea cu un urs poate avea consecințe grave. Cu toate acestea, unii oameni continuă să creadă că dacă hrănesc un animal îl liniștește automat, fără să ia în calcul variabile precum agresivitatea sau imprevizibilitatea situației. Sunt unii care se potolesc și unii nu. Depinde de situația respectivă.
În multe cazuri, nimeni nu mai face o evaluare a riscului. Nu se ia în calcul dacă un animal este bolnav sau poate suferi de afecțiuni precum turbarea. Aceste reacții vin dintr-un mod de gândire moștenit, transmis din familie, care nu mai corespunde cu realitatea actuală. Oamenii nu se adaptează doar prin soluții concrete și corecte, ci și prin idei imaginare. Și își imaginează că dacă are gând bun, ursul nu-l va ataca sau câinele nu-l va mușca”, spune psihologul.
„Spectatorii” din jurul pericolului
În videoclipul în care turista hrănește un urs, se pare că nimeni nu intervine. Psihologul descrie un mecanism de evitare a responsabilității și compară situația cu alte contexte în care publicul devine martor pasiv.
„Oamenii nu sunt atât de alturiști pe cât declară că sunt. Oamenii nu se gândesc atât de mult la celălalt pe cât afirmă că o fac. Mai mult decât atât, e mai simplu să încurajezi pe cineva să-i dea mâncare unui urs, atâta vreme cât, chiar dacă ești conștient într-o anumită măsură de pericol, nu ești tu expus pericolului respectiv. Știu, sună foarte crud, dar e o realitate.
Oamenii au văzut un show acolo în fața ochilor lor și l-au încurajat. Așa cum sunt oameni care se bucură la tot felul de bătăi între animale, între oameni și așa mai departe și sunt entuziasmați când văd sânge, probabil că unii oameni au și chestiunea asta. Nu neapărat că își doreau să fie atacată fata, dar era un spectacol. Ei filmau, fotografiau poate și probabil că de asta nici nu au avertizat-o și au lăsat-o în pace”, conchide Bogdan Cotigă.