DCNews Stiri Statele Unite vor să retragă 5000 de soldaţi din Germania. Securitatea la nivel european, afectată

Statele Unite vor să retragă 5000 de soldaţi din Germania. Securitatea la nivel european, afectată

Armata SUA, pusă în pericol de şeful Pentagonului, folosind aplicaţia Signal . Sursa foto: https://www.freepik.com, @user17512913

Totul pe fundalul disensiunilor dintre preşedintele Donald Trump şi cancelarul german Friedrich Merz, disensiuni care s-au accentuat în ultimele zile. În Germania sunt staţionaţi acum aproximativ 40.000 militari americani, conform ministrului german al Apărării, Boris Pistorius. 

Ce semnal transmite retragerea trupelor americane din Germania? La această întrebare a răspuns analistul politic Bogdan Chirieac la România TV, în emisiunea moderată de Marilena Nedelcu. 

"E chiar mai mult decât un semnal. Este o trecere la fapte. Retragerea militarilor americani din Europa înseamnă mai puţină securitate pe continentul nostru. Pe de altă parte, sunt anumite lucruri pe care le are doar armata SUA, urmare a investiţiilor substanţiale, de zeci şi zeci de ani. Deci Europa ar trebui să investească serios pentru a compensa lipsa acestor militari americani. Să fie foarte clar lucrul acesta. Să sperăm că prin negocieri, prin canale diplomatice, preşedintele Trump ar putea fi convins să nu mai retragă aceşti militari, ci dimpotrivă, să trimită mai mulţi militari, mai ales pe flancul estic. Adică aici la noi, unde e şi cea mai mare nevoie. E vorba de Polonia, România, cele două ancore de stabilitate ale flancului estic. Ar fi suficient. Poate şi Grecia să o întărească cumva. E vorba de ţări pe care Donald Trump le-a lăudat acum câteva zile, a spus că sunt aliaţi buni. 

Acum e supărat fiindcă Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie nu au permis accesul avioanelor care se lansau spre Golful Persic. Aceştia erau aliaţii răi în opinia lui Donald Trump. Poate va reveni la acest lucru. Asta nu înseamnă că Europa nu trebuie să investească foarte serios în apărare şi în lucrurile pe care ştie că nu le are, cum ar fi rachetele hipersonice, avioanele invizibile, reţeaua de sateliţi şi avioane grele de transport militar. Aşa ceva Europa nu posedă", a declarat Bogdan Chirieac. 

NATO a reacţionat rapid

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a scris sâmbătă pe platforma X că Alianţa lucrează cu SUA pentru a înţelege detaliile deciziei lor privind postura forţelor în Germania, după ce secretarul Apărării american, Pete Hegseth, a ordonat vineri retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania.

„Această ajustare subliniază necesitatea ca Europa să continue să investească mai mult în apărare şi să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru securitatea noastră comună - unde deja observăm progrese de când Aliaţii au convenit să investească 5% din PIB la Summitul NATO de la Haga de anul trecu”, a scris Hart.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele