Simona Halep, fost lider mondial și campioană la Roland Garros în 2018, nu a primit wild-card din partea organizatorilor pentru actuala ediție a turneului de Grand Slam de la Paris.
Organizatorii au anunțat astăzi lista jucătorilor, la feminin și masculin, care vor putea juca pe tabloul principal, precum și pe cel de calificări, al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, iar Simona Halep, care acum ocupă locul 1.149 WTA, nu se află pe aceasta, scrie Eurosport.
Astfel, pe tabloul principal vor fi incluse șase sportive din Franța (Alize Cornet, Fiona Ferro, Elsa Jacquemot, Kristina Mladenovic, Chloé Paquet, Jessika Ponchet), una din Australia (Alja Tomljanovic) și una din SUA (Sachia Vickery).
Wild-cardurile pentru calificările de la Roland Garros
Din păcate, Simona Halep nu a ”prins” loc nici măcar pe tabloul de calificări, fapt ce confirmă încă o dată naționalistul de care dau dovadă francezii.
Reamintim că Simona Halep a revenit în circuit, după suspendarea în cazul de dopaj, iar primul meci l-a disputat în 19 martie, la Miami Open, unde a primit un wild card din partea organizatorilor.
Tot în baza unui wild-card, Simona Halep va juca în această săptămână la Paris, la Trophee Clarins, un turneu WTA 125, pe zgură, iar săptămâna viitoare va participa la WTA 250 Rabat, după ce a acceptat invitația din partea organizatorilor.
Citește și: Revenirea Simonei Halep, pe zgura de la Paris, amânată din cauza ploii