DCNews Lifestyle Retete Salată de Paris cu sos de maioneză. Rețeta din 1943

Salată de Paris cu sos de maioneză. Rețeta din 1943

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ingrediente

- 3 cartofi
- 1/2 țelină
- 500 g boabe de mazăre verde
- 1 morcov
- puțin unt
- 2 castraveți acri
- 3 ouă
- 2 mere
- sos maioneză
- sare
- măsline pentru decor

Cum se prepară

Cartofii se spală și se fierb în coajă în apă sărată, apoi se curăță de coajă și se taie cubulețe. Țelina se curăță, se fierbe și se taie cubulețe. Mazărea se fierbe în apă sărată. Morcovul se curăță, se taie cubulețe și se prăjește în puțin unt, potrivit reteteistorice.ro.

Castraveții acri se taie cubulețe. Ouăle se fierb tari și se taie felii. Merele se curăță și se taie cubulețe. Toate ingredientele de mai sus se amestecă după gust cu maioneză și se sarează.

Se așază salata pe platoul de servit în forma dorită și se decorează cu maioneză, măsline sau felii de lămâie, frunze de pătrunjel. Se servește.

Vezi și: Prăjitură secuiască. Rețeta veche din 1938

BONUS: Budincă de macaroane cu brânză. Rețeta din 1955

Ingrediente

- 400 g macaroane
- 3 pahare apă
- 1 vârf de cuțit sare
- 3 linguri brânză de oaie
- 3 linguri brânză de vaci
- 3 ouă
- 2 linguri zahăr
- 1 pahar lapte
- 1-2 linguri untură
- 1 păhăruț pesmet
- 1 lingură unt

Cum se prepară

Fierbe macaroanele într-un vas cu apă și sare. Separat, amestecă într-un vas brânza de oaie și brânza de vaci cu ouăle, zahărul și laptele, potrivit reteteistorice.ro. Adaugă în această compoziție macaroanele fierte și bine scurse de apa în care au fiert și amestecă totul bine.

Pune totul într-o tavă unsă cu untură și presărată cu pesmet. Deasupra, adaugă untul topit și introdu tava în cuptor. Lasă la cuptor până se rumenește ușor. Servește.

Vezi și: Mic dejun grecesc: Rețeta de Dakos Cretan

Știri similare din categoria Retete Vezi toate articolele