DCNews Sport Cupa Mondială 2026 Reacţii dure după Franţa-Maroc, la CM2026. "E clar că Mondialul e aranjat". Prima reacţie a lui Mbappe

Reacţii dure după Franţa-Maroc, la CM2026. "E clar că Mondialul e aranjat". Prima reacţie a lui Mbappe

Franta - Maroc 2-0. Sursa Agerpres

Franţa a învins Maroc cu 2-0 în sferturile CM2026 şi s-a calificat în semifinalele competiţiei. Este al treilea Campionat Mondial consecutiv în care Franţa ajunge în această fază a competiţiei.

La scorul de 0-0, Franţa a primit un penalty după un fault asupra lui Kylian Mbappe, însă decizia a fost întârziată. Reacţiile dure nu au întârziat să apară. Roy Keane şi Ian Wright, foşti mari fotbalişti la Manchester United, respectiv Arsenal, au criticat brigada de arbitri. 

"Știu că aceștia sunt jucători de talie mondială, dar este nedrept, pentru că este o situație de presiune. De ce trebuie să aștepte trei minute?

Timpul este inamicul unui atacant atunci când aștepți, așa că îi dai avantajul înapoi portarului și echipei care a primit penalty-ul, deci nu este corect.", a spus fostul căpitan al lui Manchester United, Roy Keane, după meci.

"Probabil te descurajează. Cu cât aștepți mai mult un penalty, cu atât te îndoiești mai mult de ceea ce vei face", a completat şi Ian Wright. 

Kylian Mbappe a şi ratat lovitura de la 11 metri, iar la pauză s-a intrat cu scor egal, 0-0. Franţa a reuşit să se impună prin golurile marcate în partea secundă de Kylian Mbappe, care l-e egalat pe Lionel Messi în fruntea clasamentului golgheterilor de la CM2026, şi Ousmane Dembele. 

Şi suporterii au transmis mesaje dure pe reţelele de socializare: 

"De ce a întârziat arbitrul atât de mult penalty-ul?! E trucat!"

"Nu, i-au întins o capcană cu acea întârziere."

"Arbitrul a întârziat intenționat. Meciul ăsta mă scoate din sărite."

"Wow, întârzierea aia pare că a fost aranjată!"

"E clar că este aranjat!!! Fac tot ce pot ca Franța să piardă! Doamne ferește, ce a fost cu toată întârzierea de la penalty?"

Kylian Mbappe recunoaşte că şi-a pierdut concentrarea 

”Am executat penalty-ul prost, dar a fost o situație complicată, a fost multă confuzie. Arbitrul mi-a spus că este penalty, așa că m-am pregătit. Apoi a venit și mi-a spus că s-ar putea să nu fie penalty. Mi-am pierdut concentrarea. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu într-o astfel de situație”, a declarat Mbappe, după Franța - Maroc 2-0.

Didier Deschamps a criticat şi el verificarea de durată a VAR 

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a salutat cea de-a treia calificare consecutivă a echipei sale în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal, subliniind că Les Bleus "sunt acolo unde şi-au dorit să fie", după victoria cu 2-0 în faţa Marocului, joi la Boston.

"Cred că sunt trei semifinale consecutive, deci asta e deja bine. Pare logic şi natural, dar trebuie să reuşeşti. Evident, am jucători excelenţi, altfel nu am fi ajuns aici, dar e bine. A fost complicat pentru că astăzi, ratând penalty-ul, nu am profitat de ocazii. Când e vorba de Kylian (Mbappe), nicio problemă, nu se îndoieşte niciodată de sine, chiar dacă a mai avut o ocazie înainte de a marca. E minunat, suntem unde ne-am dorit să fim, aşa că ne vom recupera bine şi apoi ne vom afla adversarul mâine", a declarat Deschamps.

"Mulţi oameni cred că Kylian este un fel de dictator care se gândeşte doar la el însuşi, dar ca şi căpitan, este exemplar. Demonstrează acest lucru prin ceea ce face pe teren, dincolo de toate golurile pe care le marchează, a subliniat selecţionerul francez în cursul conferinţei sale de presă.

Deschamps a comentat şi lunga pauză care a precedat penalty-ul executat de Mbappe în prima repriză şi pe care portarul marocan Yassine Bounou a reuşit să-l pareze, recunoscând că încă nu înţelege ce s-a întâmplat.

"Mi s-a părut că a existat o verificare VAR pe care arbitrul a confirmat-o, apoi a existat o altă cerere de verificare a unui fault şi au petrecut aproape două minute verificând filmările. Dar, oricum, asta generează dubii. Adevărul este că a durat foarte mult timp, iar Kylian era deja gata să şuteze. Nu caut scuze pentru Kylian, dar evident că nu a fost deloc o situaţie uşoară", a spus el.

De asemenea, Deschamps a lăudat capacitatea de reacţie a jucătorilor săi după o primă repriză în care au ratat mai multe ocazii clare.

"În prima repriză, cu acea paradă de la penalty şi cu celelalte trei ocazii, ne-a lipsit eficienţa. Dar asta nu creează nicio îndoială în mintea jucătorilor mei şi cu atât mai puţin în a lui Kylian. În plus, adversarul trebuie să alerge mult şi, cu puţin mai multă oboseală, se eliberează mai mult spaţiu, asta e tot", a analizat selecţionerul.

Un gol marcat de Mbappe, al oputulea de la la debutul turneului, şi un altul înscris de Ousmane Dembele au dărâmat rezistenţa Marocului în repriza secundă şi au trimis Franţa în semifinale pentru a treia Cupă Mondială consecutivă.

Pe 14 iulie, de Ziua sa naţională, Franţa va înfrunta în penultimul act câştigătoarea meciului dintre Spania, campioana europeană en titre, şi Belgia, programat vineri la Los Angeles.

Comentarii (2)

rasvan   •   10 Iulie 2026   •   11:21

SPORTUL nu mai e SPORT,e afacere pe multi bani !

Mihai   •   10 Iulie 2026   •   11:04

Stați liniștiți! Dacă vă uitați la reacțiile celorlalți (ne-occidentalii) o să vedeți exact invers: am fost furați de Franța, și ținut atât pentru ca să scoată portarul din mână.

Citește mai multe din Cupa Mondială 2026
Citește mai multe din Cupa Mondială 2026