Raisa Radu, o adolescentă în vârstă de 16 ani, a impresionat publicul, vineri seară, la Vocea României.
Interpretarea melodiei „I-auzi, mândră, pițigoiul” de către tânăra originară din Slobozia i-a făcut pe jurații concursului să rămână fără cuvinte, fiind profund emoționați: „Doamne...”, a fost singurul cuvânt pe care l-a putut rosti Theo Rose, Tudor Chirilă replicându-i scurt: „Impecabil”.
După încheierea reprezentației, Chirilă a mai transmis un gând care a reprezentat majoritatea opiniilor din mediul online: „M-a spart! M-a spart...”, a spus juratul, vizibil impresionat de interpretare.
Val de aprecieri în mediul online
„Înger de fată, Raisa. Finală scrie pe ea”/ „Ești lumina acestui concurs”/ „A rupt absolut tot Raisa”/ „O interpretare lacrimogenă”/ „Doamne, ce moment! Ce moment! M-au trecut toți fiorii, toate figurile, toate lacrimile” / „M-ai vrăjit complet”/ „Ai fost uluitoare”/ „Mi s-a topit inima” sunt doar câteva dintre reacțiile din publicul care a urmărit, vineri seară, Vocea României.
Jurații s-au confruntat cu decizii dificile, vineri, duelurile vocale ridicând competiția la un nivel impresionant. Rând pe rând, vocile puternice ale serii și-au convins antrenorii, iar 12 dintre cei mai buni concurenți și-au asigurat locul în etapa LIVE-urilor.
Echipa Irinei Rimes va continua competiția cu Adrian Cârciova, Raisa Radu și Andrei Duțu, în timp ce din echipa Theo & Horia merg mai departe Bianca Mihai, Paul Ananie și Eva Nicolescu. Tudor Chirilă își va susține concurenții Briana Magdaș, Alessia Pop și Maria Crîșmariu în etapele LIVE, iar din echipa lui Smiley, publicul îi va vedea în LIVE-uri pe Andreea Dobre, Peter Donegan și Anita Petruescu.
Deși doar 12 concurenți au trecut mai departe, lupta nu s-a încheiat pentru ceilalți 24 care au părăsit competiția. În premieră, Vocea României le oferă o ultimă șansă chiar prin votul publicului, permițând spectatorilor să salveze câte un concurent din fiecare echipă și să le ofere oportunitatea de a continua competiția.