„Ne-am mobilizat pentru a da o mână de ajutor mediului în care trăim. Depinde de fiecare dintre noi să contribuim, câte puțin, în fiecare zi, nu doar astăzi, de Ziua Pământului. De noi depinde să avem o Românie mai curată”, a spus, joi, Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Liderul PSD a anunțat că săptămâna viitoare va propune Parlamentului o nouă inițiativă legislativă care să introducă criteriul verde în achizițiile publice.
Astfel, în orice licitație publică, vor fi punctate companiile capabile să asigure o poluare cât mai redusă, urmare a unui traseu de transport ori de distribuție cât mai scurt.
„Prin asemenea măsuri concrete, care ajută în primul rând firmele românești, PSD înțelege să susțină protejarea mediului. Credem că o Românie mai curată și mai verde înseamnă nu doar mai multă sănătate, ci și mai multă civilizație și bunăstare. PSD a fost și rămâne un promotor convins, dedicat, al protejării mediului înconjurător și asumă ca o prioritate promovarea unor politici care să reducă poluarea, să apere pădurea, să sprijine dezvoltarea unei economii cât mai sustenabile și mai puțin poluante”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.