ANM a emis primul COD ROŞU de caniculă din acest an. În weekend se vor atinge temperaturi de 40 de grade la umbră.
De sâmbătă până duminică, "în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32...34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38...39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade", a mai precizat ANM.
Primul COD ROŞU de caniculă din acest an
"În Crișana, Maramureș, Transilvania și în nordul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie , disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, mai ridicate în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei spre 39...40 de grade. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade", transmite ANM.
Avertizarea COD ROŞU de caniculă este valabilă de pe 28 iunie, de la ora 10:00, până luni, 29 iunie, la ora 10:00.