Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat la TVR 1 dacă ia în calcul o candidatură la funcţia de preşedinte al României la alegerile viitoare.
"Am fost 20 de ani un om de executiv. Am încercat să fac ce ţine de mine ca primar în Oradea, să creez condiţii pentru ca oraşul urmează să se schimbe. Am încercat asta şi la Consiliul Judeţean Bihor şi cred că o comunitate se schimbă puternic din poziţii de executiv. Sigur, niciun executiv nu poate să facă de unul singur lucrurile. Îţi trebuie echipe puternice, îţi trebuie echipe competente, îţi trebuie un sprijin parlamentar, de exemplu, dacă eşti premier, îţi trebuie parteneriate cu toate instituţiile de care depinzi, pentru că vedeţi dacă ai acţiuni predictibile într-o anumită zonă sau nepredictibile, unele lucruri le poţi face într-un fel sau în alt fel, le poţi face mai bine sau mai prost şi la un moment dat pentru mine, având în vedere aceşti ani care am fost în serviciul public, este foarte important să respect voturile care mi s-au dat şi voi rămâne în orice situaţie un om activ, un om care va lupta să facă ceea ce trebuie pentru România. Nu contează poziţia în care eşti, contează să faci ceea ce trebuie, iar dacă ocupi o poziţie, e bine să ţi-o exerciţi aşa cum este nevoie ca să obţii rezultate", a spus Ilie Bolojan.
De ce nu a candidat Ilie Bolojan la președinție: Am respectat înțelegerile
El a adăugat că dacă ar fi dorit să fie în această poziţie, ar fi putut candida "când a fost oportunitatea": ”Dacă aş fi dorit să fiu într-o poziţie, aş fi putut, probabil, să candidez când a fost oportunitatea, dar consider că am făcut ceea ce a fost nevoie în contextul dat, am respectat înţelegerile şi cred că nu poziţia în care eşti este problema, ci acolo unde eşti să faci ceea ce trebuie".