Bugetul de stat 2026 nu cuprinde creșterea salariului minim, agreată în Coaliție, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Astfel, partidul va decide poziția oficială a PSD duminica viitoare, iar în următoarele zile va formula amendamente pe care le va înainta Coaliției.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit, la Realitatea Plus, ce ar însemna, de fapt, majorarea salariului minim, explicând cum „toată povara reformei” se va pune, din nou, în cârca mediului privat.
Nouă lovitură pentru mediul privat cu majorarea salariului minim
„Salariul minim este în mediul privat, pentru că la stat nu mai are nimeni salariul minim. Însă să mărești, în aceste condiții, salariul minim înseamnă o povară în plus pentru firmele private, care sunt motorul economiei. Și așa s-au închis 5.000 de IMM-uri doar în luna ianuarie. 150.000 s-au închis anul trecut, din cauza taxelor și impozitelor sensibil mărite, dar sensibil mărite, nu oricum. Gândiți-vă cum erau IMM-urile cu până la 1 milion de euro cifră de afaceri era 1% impozit și 5% impozit pe dividende. Acum, este impozit 16% pe profit și 16% pe dividende. Deci, este una dintre cele mai mari taxări din Uniunea Europeană”, a subliniat Bogdan Chirieac.
Ar putea crește numărul de falimente, de insolvențe și suspendări de firme cu majorarea salariului minim
„Apoi, vorbim despre un TVA mărit, la 21% și multe prevederi aberante luate în Codul Fiscal, precum faptul că nu mai poți să îți împrumuți firma decât cu mari dificultăți.
Acum, să îi pui să mărească și salariul minim, nu au de unde. Ar însemna, de fapt, să mărești în continuare numărul de falimente, de insolvențe, de suspendări de firme etc.” , a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.