Potrivit reprezentanţilor companiei este vorba despre trenul de călători Budapesta- Bucureşti, care staţionează temporar în staţia Remetea Mare, şi alte trei trenuri care tranzitau zona.
'Un tren de marfă a rupt linia de contact între Recaş şi Topolovăţ, ceea ce a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică a firului de contact pe distanţa respectivă. Trenul menţionat (Budapesta - Bucureşti n.r) şi alte 3 trenuri care tranzitau zona au fost oprite temporar, pe perioada intervenţiei cu drezina pantograf, în staţiile adiacente. În toate staţiile în care au fost oprite cele 4 trenuri, liniile de contact sunt alimentate cu energie electrică, astfel încât să fie asigurat aerul condiţionat în garnituri. Personalul de specialitate a intervenit cu drezina pantograf pe întreaga distanţă pentru verificare şi remedierea deranjamentului. Din datele transmise de la locul intervenţiei, circulaţia urmează să fie reluată în scurt timp', precizează reprezentanţii CFR SA.