”Ne mor polițiștii, ne mor...! Efectele muncii din prima linie sunt necruțătoare, colegul nostru Ionuț Hanganu din cadrul SRPT Brașov pierzând, la doar 34 de ani, lupta cu virusul nemilos care a cuprins întreaga lume. Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că Ionuț a lăsat în urmă o soție și doi copii în vârsta de 3 și respectiv 7 ani ale căror destine sunt profund cutremurate. În aceste clipe, în care atât familia cât și noi, colegii lui suntem vitregiți de un soț, părinte și camarad de nădejde, ne este foarte greu să acceptăm că Ionuț a plecat să-și continue misiunea în ceruri, de unde va continua să-și vegheze familia și colegii la fel de bine și cu aceeași dragoste cum făcut-o și când se afla în preajma noastră. Duminică, 8 noiembrie, va avea loc înmormântarea colegului nostru, cunoscuții săi putând să-i aducă un ultim omagiu, iar colegii care se vor afla în teren sunt rugați ca la ora 12:00 să păstreze un moment de reculegere. Drum lin spre cer, Ionuț!” a scris Sindicatul Europol, pe Facebook.
DCNews
›
Stiri
›
”Ne mor polițiștii, ne mor”. Mesaj dureros după moartea lui Ionuț, polițistul de doar 34 de ani: Destine profund cutremurate
”Ne mor polițiștii, ne mor”. Mesaj dureros după moartea lui Ionuț, polițistul de doar 34 de ani: Destine profund cutremurate
De Roxana Neagu
Publicat pe 08 noi 2020, 10:39
-
- CDC avertizează: Ebola se poate extinde în 10 state din Africa23.05.2026, 21:32
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Istoricul şi tensiunile din jurul proiectului reactoarelor SMR Doiceşti23.05.2026, 11:39
-
-
-
-
-
-
- Atac ucrainean cu drone în Rusia, pe coasta Mării Negre23.05.2026, 09:31
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Culmea veseliei23.05.2026, 07:30
-
-
-
-
-
-
-
-
- Tulsi Gabbard a demisionat. Donald Trump a reacţionat imediat22.05.2026, 21:05
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Cod galben de ploi și descărcări electrice în Capitală22.05.2026, 18:37
-
-
- Plata pensiilor românilor din luna iunie ar putea avea o mică întârziere22.05.2026, 18:04
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Crește cota de țuică în gospodărie. Cantitatea care nu poate fi accizată22.05.2026, 13:58
-
- Elena Dumitrescu-Nentwig, invitata săptămânii la „De Ce Citim” / VIDEO22.05.2026, 13:29
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-