România are, de multă vreme, „o politică externă disciplinată”, a punctat profesorul Vlad Nistor, directorul general al Institutului Diplomatic Român, adăugând că aceasta constă în „a sprijini toate agrementele internaționale și acordurile cu aliații, adică NATO și UE”.
Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe și președintele „fac exact asta”, iar în unele situații „președintele a făcut chiar mai mult”, a mai spus Vlad Nistor, care a explicat de ce a ales România să participe la Consiliul pentru Pace organizat de președintele american Donald Trump.
România și prezența la Consiliul pentru Pace al lui Trump
„Țin minte că în contextul acela al noii structuri de securitate, al Consiliului pentru Pace, legată formal în momentul inițial de situația din Gaza și inițiată de Donald Trump, președintele SUA, au existat comentatori în România care au întrebat: 'Ce-am căutat noi acolo?!' Cu siguranță, am făcut foarte bine. Și am fost, alături de alte două țări membre ale UE, Bulgaria și Ungaria, una dintre cele trei țări UE care a răspuns la acest apel.
Cred că am făcut foarte bine, repet, chiar dacă țările mari ale UE erau mai degrabă rezervate. Jocurile acestea diplomatice și de imagine pot fi esențiale într-un moment sau altul”, a explicat profesorul Vlad Nistor, în exclusivitate pentru DCNews.
Contractul de lobby al României pentru vizita lui Nicușor Dan în SUA
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu i-a adresat lui Vlad Nistor, în continuare, o întrebare incisivă: „Cât de bine suntem ancorați în zona SUA, din moment ce a simțit nevoia Președinția să apeleze la o firmă care să intermedieze relațiile?”, referindu-se la contractul de consultanță, în valoare de 3,3 milioane de dolari, încheiat de Administrația Prezidențială cu firma americană Eversheds Sutherland.
„Eu nu sunt foarte inițiat și nu știu foarte bine despre ce e vorba acolo, dar știu un singur lucru, care e cert: foarte multe state din lume apelează la acest sistem, pentru că e unul foarte pe dragul administrațiilor americane și, în general, politicii americane. În Capitoliu și la Casa Albă, aceasta este o modalitate și un fel de a face politică. România n-a făcut altceva decât să apeleze la ceva de ce avea nevoie. Și avea nevoie, pentru că ideea aceea cu identificarea unor persoane care sunt hotelierii lui Trump sau oameni foarte respectabili, apropiați de familia Trump e una, dar culoarul de intrare e altul”, a răspuns Vlad Nistor, în emisiunea „Ce se întâmplă”.
Iar Răzvan Dumitrescu a continuat, încercând să afle posibila explicație a contractului de lobby și posibilele rezultate ale acestuia: „Cum se măsoară eficacitatea într-o astfel de situație? La ce să ne așteptăm? E în regulă, avem și noi, pentru că, probabil, au și alții. La un moment dat, partea maghiară avea contract pentru lobby în SUA cu o firmă la care director a fost tatăl lui Tucker Carlson, care a fost și directorul The Voice of America. Se spun și alte lucruri despre cei care au fost directori la The Voice of America. Dar ne întoarcem și vă întreb: Cum măsurăm noi eficacitatea acestui demers?”
„Prin rezultate”, a răspuns Vlad Nistor, adăugând: „Depinde ce li s-a cerut. Și asta nu știu nici eu, nici dvs. Și depinde ce vom vedea că se întâmplă. La un moment dat, vom afla ce s-a întâmplat. Probabil că una dintre țintele esențiale ale acestei colaborări e legată de vizita președintelui Dan acolo și de pregătirea agendei”, a mai spus Vlad Nistor, în exclusivitate pentru DCNews.
Întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump, nedefinitivată
Precizăm că în ultima vreme s-a discutat intens despre o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite, dar fără detalii concrete. Spre exemplu, ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, susţine că există, de câteva luni, discuţii între mai multe ministere şi Preşedinţie pentru a pregăti o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi preşedintele american Donald Trump.
„Există această decizie clară între România şi Statele Unite ale Americii privind întâlnirea între cei doi preşedinţi”, a afirmat ministra interimară de Externe, Oana Ţoiu, în urmă cu câteva săptămâni.
Totuși, ea a precizat că anunţul oficial privind vizita preşedintelui în SUA va fi făcut direct de Nicuşor Dan, în momentul în care agenda deplasării va fi definitivată.