DCNews Stiri Mii de absolvenți de rezidențiat și doar câteva posturi scoase la concurs

Mii de absolvenți de rezidențiat și doar câteva posturi scoase la concurs

Dacă în rezidențiat se intră printr-un concurs național, organizat imediat după finalizarea studiilor universitare, tinerii medici specialiști pot rămâne pe drumuri luni sau chiar ani de zile după examenul de la sfârșitul rezidențiatului. Posturile sunt scoase la concurs "cu țârâita", când decid managerii de spital. Dacă "baronii" din sistem pot aștepta mult și bine, tinerii medici specialiști sunt disperați. Ei nu au o perspectivă clară, nici surse de venit, la o vârstă când alte categorii profesionale au depășit demult dificultățile începutului de carieră.


Sume uriașe investite an de an în specializarea mediciniștilor

Doar într-un an de facultate, statul român cheltuie peste 81.000 de lei pentru fiecare student la Medicină, conform calculelor din 2016. Doar în București au absolvit facultatea de medicină, anul trecut, 1.756 de tineri. Un an de studiu pentru ei a costat statul român peste 142 de milioane de lei, adică peste 30 de milioane de euro. Înmulțiți cu 6 ani, ca să vedeți cât costă pregătirea medicilor în București. La care se adaugă încă alte 5 centre universitare din țară. Dacă iau examenul de rezidențiat, urmează încă 4-6 ani de studii, în funcție de specialitatea aleasă. Studii ale căror costuri sunt suportate tot de la bugetul de stat.

Mai mult pe DC Medical

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele