DCNews Stiri Internațional Marsilia: Doi muncitori răniți, în urma exploziei unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Marsilia: Doi muncitori răniți, în urma exploziei unei bombe din Al Doilea Război Mondial

508264929.jpg

Un șantier din portul Marsilia, din sudul Franței, a fost, vineri dimineața, scena exploziei unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, în urma căreia doi muncitori au fost răniţi uşor, potrivit anunțului făcut de Prefectură.

Echipa de geniști sosiți la locul deflagrației au demarat o investigație care urmărește identificarea originii în vederea neutralizării dispozitivului de detonare, având în vedere că ”după dimensiunile dispozitivului, era vorba despre o bombă de o tonă", a precizat directorul de Cabinet al Prefecturii, Christophe Merlin.

Geniştii trebuie să stabilească dacă acest dispozitiv care data din cel de-al Doilea Război Mondial este "o bombă engleză, germană sau americană, ceea ce va permite să se definească modul de neutralizare şi distrugere", a adăugat Merlin.

Din câte se pare, deflagraţia a fost provocată de un utilaj de şantier, care a lovit bomba în timpul unor lucrări la port.

De altfel, la 18 ianuarie, o altă bombă descoperită pe șantierul unui muzeu din vechiul port, de 250 de kilograme, care avea 120 de kilograme de explozibil, a fost transportată și distrusă în mare. Deplasarea bombei a necesitat evacuarea unui număr de 4.300 de locuitori din Marsilia.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele