În ediția de sâmbătă, 4 februarie, jurnaliștii de la cotidianul Libertatea au trecut la cererea ajutorului divin pentru a scăpa România de zăpadă. Și au făcut acest lucru printr-o rugăciune, fără rimă sau sens, pusă chiar pe prima pagină. Poate că ar fi trebuit invocați zeii Olimpului, pentru că tot au drept insert o astfel de carte în ediția din 6 februarie.
Autor: Răzvan Băltărețu
Probabil că nici sânii nu mai vând ca pe vremuri, așa că la urgii noi, idei noi. După cum se vede, urgia pe care rugăciunea ar trebui s-o alunge e încă aici, deși au trecut două zile de când rugăciunea e disponibilă. Poate că și rugăciunea asta se spune într-o spirală ca la MISA sau în slujbe speciale, nu așa, fiecare când îi vine.
După cum se vede, nu zăpada sau "freezing rain-ul", de care s-a tot vorbit în ultimele zile, sunt problemele, ci văzduhul rău care asuprește România. Oare în decembrie să ne așteptăm la rugăciuni contra Apocalipsei?