La cinci ani de la moartea celebrului actor Heath Ledger, tatăl acestuia face public un jurnal pe care acesta l-a ținut pentru a intra mai bine în pielea personajului Joker din filmul „ The Dark Knight”.
Autor: Andra Imbrea
Heath Ledger a murit pe 22 ianuarie 2008, la vârsta de 28 de ani, cu şase luni înainte de apariția filmului „The Dark Knight”. Pentru interpretarea celebrului personaj Joker, actorul a fost premiat la Oscar.
Tatăl actorului a făcut public jurnalul pentru ca fanii să poată vedea cum a reuşit Heath Ledger să intre în pielea celebrului personaj, dar şi câte probleme i-a creat. „Acesta este jurnalul. Heath s-a închis pur şi simplu într-o cameră de hotel timp de mai multe săptămâni. A studiat personajul în cele mai mici aspecte. Aşa era el. Îi plăcea să se afunde în lumea personajelor sale, însă de data asta a fost mai mult", a declarat tatăl actorului australian.
La sfârşitul jurnalului se vede o fotografie cu Heath Ledger în rolul personajului The Joker. "Aici a făcut un test de machiaj cu opt luni înainte de deces. Înainte de încheierea şedinţei foto, el a scris bye, bye, pe spatele paginii cu fotografia. Mi-a fost foarte greu să văd asta", a mai spus tatăl actorului, Kim Ledger.
Închis într-o cameră de hotel o lună de zile
În 2007, actorul a declarat că a început să țină un jurnal pentru a intra mai bine în rolul personajului. „Am stat într-o cameră de hotel din Londra timp de o lună. M-am închis pur şi simplu. Mi-am făcut un jurnal şi am experimentat diferite voci. Era important să găsesc o voce şi un râs emblematice. Am ajuns în final pe tărâmul unui psihopat - o persoană care are foarte puţină consideraţie sau deloc pentru faptele sale. The Joker este un sociopat, un clovn criminal cu sânge rece, iar Chris mi-a dau frâu liber. Ceea ce este amuzant, pentru că nu există limite la ceea ce poate să facă The Joker. Nimic nu-l intimidează şi totul pentru el este o glumă bună", a declarat actorul pentru Empire Magazin.
Medicii legiştii au hotărât că moartea actorului a survenit accidental, "din cauza unei intoxicaţii acute provocate de efectele combinate" a şase medicamente, antidepresive, analgezice şi anxiolitice, însă au existat speculaţii că Ledger ar fi fost profund afectat de ultimul său rol.