DCNews Stiri În loc de concediu, deputații ruși ar putea merge la instrucție militară: Trebuie să fie mai aproape de Armată

În loc de concediu, deputații ruși ar putea merge la instrucție militară: Trebuie să fie mai aproape de Armată

Sursa foto: Agerpres

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a cerut organizarea unor stagii de instruire militară pentru deputații ruși, susținând că aceștia trebuie să fie mai bine pregătiți și mai aproape de activitatea armatei.

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, i-a solicitat Ministerului Apărării să pregătească deputații ruși într-un stagiu de instruire militară. Conform acestuia, potrivit informațiilor Interfax, acțiunea este percepută ca fiind una vitală. Oamenii politici trebuie „să fie mai aproape de Forțele Armate” și să înțeleagă modul în care acestea funcționează.

„Prin urmare, analizați posibilitatea organizării unor stagii de instruire militară. Noi vom pregăti listele”, a afirmat Volodin în timpul unei ședințe. La întâlnire a fost prezent și ministrul adjunct al apărării, Viktor Goremikin. Volodin a susținut că pregătirea militară a politicienilor ar trebui să se desfășoare în perioada concediilor.

„Și nu vom inventa niciun fel de restricții. Un politician care a fost ales și ia decizii în numele poporului trebuie să fie pregătit din toate punctele de vedere. Nu toți au făcut serviciul militar și nu toți au o specializare militară, de aceea acest lucru este necesar”, a spus el.

"Vor aborda cu mai multă responsabilitate analizarea și adoptarea" proiectelor militare

Deputații „vor aborda cu mai multă responsabilitate analizarea și adoptarea” proiectelor legate de armată după terminarea pregătirii militare, susține Volodin.

Totodată, generalul Goremikin a insistat că va pune la punct „negreșit” toate detaliile: „Vom stabili de comun acord datele, perioada și chiar natura acestor stagii”.

Planificarea pentru astfel de pregătiri militare dedicate deputaților, consilierilor și funcționarilor ruși, aflați în rezervă, a început încă din 2022, după ce Federația Rusă a invadat Ucraina.

Într-o primă fază, acțiunea a fost programată pentru iunie, dar a fost amânată. Totuși, s-a hotărât ca nu toți oamenii politici să participe. Parlamentarii au fost scutiți, a declarat Stanislav Naumov, vicepreședintele comisiei pentru politică economică.

Aceste stagii pentru deputați sunt organizate nu doar pe timp de război

În conformitate cu un decret prezidențial, aceste stagii pentru deputați sunt organizate în mod obișnuit, susțin reprezentanții Dumei de Stat. Aceștia au explicat că au loc o dată în fiecare legislatură, în primul an după constituirea noii componențe a camerei inferioare. Ultimele au avut loc în 2017.

Duma de Stat este camera inferioară a Parlamentului Rusiei și este considerată o instituție aflată sub controlul regimului lui Vladimir Putin.

CITEȘTE ȘI: Întâlnire discretă între oficiali ruși și foști politicieni germani în Azerbaidjan. Merz spune că nu a fost informat
 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri