DCNews Politica Ilie Bolojan, acuzat că umărește retrogradarea României în categoria „junk”. Mihai Fifor (PSD): Informații extrem de grave!

Ilie Bolojan, acuzat că umărește retrogradarea României în categoria „junk”. Mihai Fifor (PSD): Informații extrem de grave!

Mihai Fifor spune că Ilie Bolojan și-ar dori retrogradarea României în categoria „junk” pentru a putea da vina pe PSD. Foto: Agerpres

Deputatul PSD Mihai Fifor susține că, în cadrul unor întâlniri restrânse cu lideri ai PNL, Ilie Bolojan le-ar fi cerut acestora să blocheze instalarea unui nou guvern. Scopul ar fi, potrivit lui Fifor, retrogradarea României în categoria „junk”.

"Dacă aceste informații se confirmă, vorbim despre un comportament de o gravitate excepțională", scrie deputatul PSD într-o postare pe pagina sa de Facebook, afirmând totodată că Ilie Bolojan ar intenționa "să arunce vina asupra PSD și a președintelui Nicușor Dan".

VEZI ȘI: Oamenii de afaceri liberali, îngrijorați de faptul că România e la un pas de junk. Cataramă, după analiza lui Borza de la DC NEWS: Avem nevoie de un guvern legitim

"Dacă până acum doar îl bănuiam pe Ilie Bolojan că are o agendă paralelă cu agenda României și a românilor, astăzi cred că puțini mai pot avea îndoieli. Cu fiecare zi care trece, le arată românilor o față tot mai urâtă: fața unui politician pentru care interesul personal pare să fi devenit mai important decât interesul național. Un om care acționează cu disperarea celui care simte că își pierde puterea și privilegiile și care pare dispus să sacrifice orice pentru a-și conserva influența și grupurile de interese mufate la resursele statului.

Nu este treaba PSD să se amestece în luptele pentru putere din interiorul PNL. Este însă datoria PSD și a oricărui român de bună-credință să condamne fără echivoc orice tentativă de sacrificare a interesului național pe altarul ambițiilor personale.

Mihai Fifor: Bolojan vrea să arunce vina asupra PSD și a președintelui Nicușor Dan pentru o criză politică și economică provocată chiar de propriile sale acțiuni

În ultimele zile au apărut în spațiul public informații extrem de grave, potrivit cărora, în cadrul unor întâlniri restrânse cu lideri ai PNL, Ilie „Bolo-Junk” le-ar fi cerut acestora să blocheze prin orice mijloace instalarea unui nou guvern, astfel încât România să fie retrogradată de agențiile de rating la categoria „Junk”. Scopul? Ca apoi să poată arunca vina asupra PSD și a președintelui Nicușor Dan pentru o criză politică și economică provocată chiar de propriile sale acțiuni.

Dacă aceste informații se confirmă, vorbim despre un comportament de o gravitate excepțională. Nu despre strategie politică. Nu despre competiție democratică. Ci despre o tentativă deliberată de a împinge România într-o situație economică dificilă doar pentru a obține avantaje politice personale. Un atentat la stabilitate și securitatea României.

Ce înseamnă o eventuală retrogradare la categoria „Junk”

Românii trebuie să înțeleagă ce înseamnă o eventuală retrogradare la categoria „Junk”: investiții mai puține, costuri mai mari de finanțare, dobânzi mai ridicate pentru stat și pentru cetățeni, presiune suplimentară asupra economiei și, în cele din urmă, o scădere a nivelului de trai.

Fiecare zi în care Ilie Bolojan ține captiv Guvernul României pentru a-și continua războiul politic personal reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității economice a țării și o vulnerabilitate serioasă pentru securitatea națională. România nu poate fi ținută ostatică ambițiilor unui singur om și nici sacrificată pentru calculele sale de putere.

În loc să contribuie la stabilitate și la instalarea rapidă a unui guvern cu puteri depline, Bolojan pare dispus să împingă România într-o criză tot mai profundă, doar pentru a-și continua propriul război politic. Este o atitudine iresponsabilă, ale cărei costuri riscă să fie suportate de milioane de români.

Ilie Bolojan iese urât din politica mare. Nu ca un reformator, nu ca un om de stat, ci ca politicianul meschin care și-a pus propriile ambiții deasupra interesului țării. Ca omul dispus să sacrifice stabilitatea economică a României pentru a rămâne agățat de putere până în ultima clipă.

Ilie Bolojan trebuie să plece. A făcut deja prea mult rău acestei țări pentru ca România să își mai permită să rămână captivă calculelor sale politice și obsesiilor sale patologice de putere", a scris Fifor pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că luni, 15 iunie, la interviurile DC NEWS, Remus Borza a avertizat că România riscă retrogradarea la junk, pe fondul deficitului, datoriei publice și instabilității politice.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele