"În data de 10 iulie 2020, Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) a fost transformată în moschee. S-a declarat, cu viclenie, că nu s-a transformat o biserică în moschee, ci un muzeu în moschee.
Această Catedrală, timp de 500 de ani de la zidirea ei, a fost biserică creştină. În 1934 Ataturk o transformă în muzeu. Timp de 84 de ani a fost muzeu, un bun al întregii lumi, patrimoniu UNESCO. Dictatorul Erdogan, cel care îi persecută pe creştini, a transformat această biserică, simbol al creştinătăţii şi în special al Ortodoxiei, sub ochii liderilor Europei, într-o moschee.
Pe 24 iulie s-a făcut acolo prima slujbă musulmană, tocmai pentru umilinţa creştinilor. Foarte puţini lideri europeni şi de la nivel mondial au luat atitudine. La nivelul ţării noastre, niciun reprezentant oficial nu a luat atitudine, de parcă nu am fi creştini.
O atitudine de protest pe care ar trebui să o avem ar fi să boicotăm toate produsele turceşti şi niciun creştin să nu mai meargă acolo în vacanţă.", a declarat PS Ignatie, în timpul predicii de după Sfânta Liturghie de duminică, 16 august.
BOR, prima reacţie
“A fost vorba despre o predică a PS Ignatie, în care a lansat acel îndemn. Este așadar vorba despre un gest personal, nu instituțional”,a precizat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, pentru b1.ro.