'Vrem şcoli care educă, nu distrug', a fost sloganul elevilor, al căror protest a dus la întreruperea traficului pe străzile din centrul capitalei elene. În faţa clădirii parlamentului, un grup de indivizi neidentificaţi a aruncat bombe incendiare şi pietre în direcţia poliţiei, care a ripostat recurgând la gaze lacrimogene.
Liceenii care iau parte la proteste se opun planurilor guvernului grec de a stabili o 'notă de trecere minimă' pentru a putea candida la un loc în învăţământul superior şi cer de asemenea autorităţilor să rezolve problema lipsei de cadre didactice în şcoli, informează Agerpres.