Bercea Mondial se află în fața unei premiere cu privire la care romii sunt revoltați și apelează chiar la instanță pentru această situație incredibilă.
Felix Rache a comentat, vineri, la "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu", plângerea depusă de organizaţia Romani CRISS la CNCD prin care solicită sancţionarea preşedintelui Traian Băsescu pentru "atacurile rasiste" la adresa romilor.
Plângerea a fost făcută după ce Traian Băsescu a afirmat că romii organizaţi în clanuri sunt protejaţi de politicieni şi chiar de instituţii ale statului.
Înregistrări RECENTE Bercea-Băsescu. Abraham: Dacă vorbește Căpățână, va fi CATASTROFĂ
"Eu cred că cei de la Romani CRISS au făcut plângere pentru că îi minte (Traian Băsescu-n.red.), că uite ce i s-a întâmplat lu' Bercea", a spus Felix Rache. A adăugat: "E prima dată când Bercea e într-un dosar şi nu este el cel care a înşelat, el fiind păgubitul".