Sheeran s-a impus în faţa lui Calvin Harris, aflat pe locul al doilea, şi a fetelor de la Little Mix, aflate pe poziţia a treia, potrivit companiei PPL.
Interpretul hitului "The Shape of You" a ocupat prima poziţie în acest clasament în trei din ultimii patru ani - 2015, 2017 şi 2018 - şi a fost prezent în top cinci cei mai difuzaţi artişti de cinci ori de la primul său album în 2011.
Prin comparaţie, Little Mix s-a aflat în top cinci pentru trei ani la rând.
Aceşti artişti au contribuit la o prezenţă puternică a Marii Britanii în topul celor mai difuzaţi muzicieni din această ţară - în condiţiile în care 9 dintre primii 10 artişti cei mai difuzaţi sunt britanici.
Printre aceştia s-au numărat şi Rita Ora, Coldplay şi Dua Lipa - P!Nk, fiind singura prezenţă ne-britanică din top 10.
De asemenea, piesa cea mai difuzată în 2018 a fost "Feel It Still", a lui Portugal. The Man - lansată iniţial în 2017 - este urmată îndeaproape de "These Days", de Rudimental, featuring Jess Glynne, Macklemore şi Dan Caplen.
Top cinci cele mai difuzate piese este completat de "For You (Fifty Shades Freed)" (Liam Payne şi Rita Ora), "One Kiss" (Calvin Harris şi Dua Lipa) şi de "Shotgun" (George Ezra).
Ed Sheeran, cel mai difuzat artist în Marea Britanie în 2018
De Eduard Pascu
Publicat pe 10 iun 2019, 14:29
-
-
- A murit Horia Moculescu12.11.2025, 11:42
- IRIS, 50 de ani de activitate12.11.2025, 08:56
-
- A murit Mircea Tiberian. Pianistul, găsit fără suflare într-un hotel18.10.2025, 13:18
- AfterMidnight, trupa care vrea să cucerească America’s Got Talent15.10.2025, 13:56
- Crizantema de Aur la cea de-a 58 ediție, la Târgoviște15.10.2025, 11:42
- A murit John Lodge, membru al formației Moody Blues10.10.2025, 16:25
-
-
-
- A murit celebrul compozitor Rodion Șcedrin29.08.2025, 10:12
-
-
-
-
-
- MTV va dispărea din grilele TV până la finalul lui 202531.07.2025, 13:06
-
-
- Mirabela Dauer la 78 de ani: O viață dedicată muzicii românești09.07.2025, 21:42
-
-
- Porto Canción, spectacol de excepție al sopranei Irina Baianț27.06.2025, 23:53
-
-
-
- Momentul care i-a schimbat total viața tânărului trapper Raul WS04.06.2025, 14:09
- Doliu în industria muzicală: Trapperul Raul WS a murit la doar 23 de ani04.06.2025, 13:13
- S-a stins din viață un maestru al muzicii românești, la 88 de ani03.06.2025, 15:09
- „Iubire și Mythos” – Un spectacol muzical despre mitul și spiritul elen30.05.2025, 09:20
-
-
-
-
-
-
- George Enescu - 70 de ani de la moartea compozitorului04.05.2025, 10:24
-
-
-
-
-
-
-
- Câștigătorii Premiilor MUSICRIT pe anul 202417.01.2025, 13:03
- Ziua Culturii Naționale celebrată la Istanbul16.01.2025, 15:10
-
-
- Cele mai valoroase 10 discuri de vinil - unele pot valora o mică avere08.01.2025, 23:08
- „La Traviata”, la Opera Națională București, la începutul anului30.12.2024, 11:43
- A murit Vali, fostul toboșar al trupei Proconsul / foto21.12.2024, 20:04
-
-
- Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, Distincție CNR UNESCO18.12.2024, 13:49
-
-
-
-
-
-
- Rod Stewart va urca pe scenă la festivalul Glastonbury în 202526.11.2024, 23:58
-
-
-
- Ștefan Hrușcă revine pe scenă în luna decembrie cu turneul de colinde18.11.2024, 09:37
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Nelu Dumitrescu, de la Iris, a lansat single-ul "Peste câmpii şi văi"26.10.2024, 08:54
-
-
- UNTOLD X: 7-10 august 2025. Abonamentele disponibile din 10 octombrie10.10.2024, 10:55
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Brian May, chitaristul legendarei trupe Queen, a suferit un AVC04.09.2024, 15:12
-
-
-
-
-