DCNews Stiri Internațional Donald Trump, un an de la alegere. Sondajul pe care preşedintele SUA nu vrea să-l vadă

Donald Trump, un an de la alegere. Sondajul pe care preşedintele SUA nu vrea să-l vadă

Astfel, conform unui sondaj dat publicității de Washington Post și de canalul de televiziune ABC News, 59% dintre persoanele chestionate dezaprobă acțiunile președintelui american, ales la 8 noiembrie 2016 și care și-a preluat efectiv mandatul după învestirea la 20 ianuarie, când cota sa de popularitate era de numai 37%.

Este cel mai negativ rezultat pentru un președinte în acest stadiu al mandatului său în istoria recentă a SUA, menționează cotidianul citat.

Un procent de 65% dintre persoanele intervievate consideră că miliardarul republican a făcut "puțin sau nimic", în timp ce el nu încetează să se laude cu bilanțul său. Opiniile sunt negative în fiecare dosar: economie (53%) în pofida indicilor pozitivi, sistemul de sănătate (70%), unde nu a reușit să treacă nicio reformă, sau gestionarea amenințării teroriste (55%) după atacul sângeros de marți la New York.

[citeste si]

Și chiar reforma fiscală anunțată săptămâna aceasta și considerată drept măsură emblematică pentru mandatul său a fost primită nefavorabil de majoritatea celor intervievați.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele