„Vă voi spune mai multe ulterior”, a afirmat el înainte de a urca la bordul avionului Air Force One, adăugând că „urmează să primească acum formularea exactă”, potrivit AP.
Scepticism față de intențiile Iranului
La scurt timp după declarațiile făcute jurnaliștilor, Trump a publicat un mesaj pe rețelele sociale în care a spus că „nu își poate imagina că propunerea va fi acceptabilă”, deoarece Iranul „nu a plătit încă un preț suficient de mare pentru ceea ce a făcut umanității și lumii în ultimii 47 de ani”.
Două agenții de presă semioficiale iraniene, Tasnim și Fars, considerate apropiate de Garda Revoluționară, au relatat că Iranul a transmis, prin intermediul Pakistanului, o propunere în 14 puncte, ca răspuns la o ofertă americană în nouă puncte. Presa de stat iraniană nu a relatat încă despre această nouă propunere. Pakistanul a găzduit și anterior negocieri între Iran și Statele Unite.
Discuțiile continuă, armistițiul rezistă
Președintele Donald Trump a respins la începutul acestei săptămâni o propunere anterioară venită din partea Iranului. Cu toate acestea, discuțiile au continuat, iar armistițiul de trei săptămâni pare să se mențină.
De asemenea, liderul american a propus un nou plan pentru redeschiderea Strâmtoarea Ormuz, situată la intrarea în Golful Persic, prin care tranzitează, în mod obișnuit, aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale.