DCNews Stiri Social Comisia Europeană susţine Marşul Pride de la Oradea, deşi Primăria a refuzat autorizarea evenimentului pentru al IV-lea an consecutiv

Comisia Europeană susţine Marşul Pride de la Oradea, deşi Primăria a refuzat autorizarea evenimentului pentru al IV-lea an consecutiv

Marşul Pride, foto ilustrativ. Sursa: Agerpres

Refuzul Primăriei Oradea de a autoriza Marşul Pride de pe 25 iulie ajunge în atenţia Comisiei Europene. Doi comisari europeni au anunţat deja că susţin evenimentul.

Astfel, Hadja Lhabib, comisar european pentru Egalitate, şi Michael McGrath, comisarul european pentru Justiţie, au transmis mesaje de solidaritate cu participanţii la acest eveniment, în ciuda faptului că Primăria Oradea, condusă de Florin Birta, nu a autorizat marşul. 

"Uniunea noastră este o Uniune a Egalității, în care poți fi cine ești și poți iubi pe cine dorești. Oamenii din Oradea și din orice oraș european ar trebui să poată participa pașnic la marșuri pentru a-și apăra dreptul de a fi împreună și de a trăi fără teamă. Suntem alături de comunitatea LGBTIQ+”, se arată în mesajul de pe Facebook semnat de cei doi. 

De ce nu a avizat Primăria Marşul Pride 

Primăria Oradea a refuzat avizarea organizării acestui Marş. Conform purtătorului de cuvânt, traseul pe care ar urma să se desfăşoare evenimentul este indisponibil, întrucât s-ar intersecta cu alte evenimente. 

"S-a dat o decizie de neavizare a evenimentului. Toate cele 115 trasee propuse de către Asociația Ark Oradea sunt concentrate pe zona centrală din municipiu, parcuri, Piața Unirii, Piața Ferdinand. Aceste trasee sunt indisponibile, întrucât se intersectează cu alte evenimente avizate sau sunt afectate de lucrări edilitar gospodărești de amploare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, pentru eBihoreanul.

Situaţia este, însă, una cu repetiţie. Şi anul trecut Primăria Oradea a refuzat avizarea evenimentului, invocând lucrări edilitare pe traseul cerut pentru Marş, dar şi alte evenimente, între care manifestări ale unor culte și organizații religioase.

Evenimentul va avea, totuşi, loc, sâmbătă, 25 iulie

Asociaţia ARK Oradea, care se ocupă de organizarea evenimentului, a transmis, pe 25 iunie, că a depus notificarea pentru organizarea Marşului Pride "în primul moment legal posibil", dar şi că a propus peste 100 de trasee, tocmai pentru a evita motivele de refuz invocate în anii trecuţi. 

În ciuda refuzului Primăriei de a aviza Marşul Pride, acesta va avea, totuşi, loc, la data stabilită: 25 iulie. 

"Prin Dispoziția de neavizare semnată de primarul Florin Birta, administrația locală continuă o practică prin care comunității LGBTQIA+ din Oradea îi este refuzat, an de an, dreptul fundamental la întrunire pașnică. Este rușinos pentru primarul Florin Birta să invoce astfel de argumente care erau folosite în dezbaterea de acum 25 de ani de cei care susțineau menținerea pedepselor penale față de persoanele LGBTQIA+. 

În ciuda răspunsului primit, Marșul Oradea Pride va avea loc în data de 25 iulie, ora 16:00, cu adunarea în fața Primăriei Municipiului Oradea. În semn de solidaritate și preocupare față de situația din Oradea, reprezentanți ai nouă misiuni diplomatice acreditate în România, precum și reprezentanți ai Instituției Avocatului Poporului, vor fi prezenți la Oradea pentru a urmări desfășurarea evenimentelor”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. 

Consiliul Europei a reacţionat şi a cerut organizarea în siguranţă a Marşului Pride

Pe pagina de Facebook a Comisariatului European pentru Drepturile Omului din Consiliul Europei a apărut un mesaj de susţinere a evenimentului şi o solicitare către Primăria Oradea pentru organizarea în siguranţă a Marşului. 

"Sunt îngrijorat de raportările conform cărora Marşul Pride din Oradea va fi din nou interzis. Libertatea de adunare este un drept al tuturor. Autorităţile ar trebui să lucreze cu organizatorii, să le asigure un traseu sigur şi potrivit şi să le asigure protecţie participanţilor", se arată în postare. 

Un comunicat semnat de Partidul Verzilor Europeni, dar şi de partidul SENS România, cere acelaşi lucru. 

"Timp de patru ani consecutivi, organizatorii, organizația locală LGBTQIA+ Ark Oradea, au fost împiedicați să organizeze un marș Pride în oraș. Interzicerea marșului Pride nu numai că încalcă o multitudine de legi, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și valorile fundamentale ale Uniunii Europene, dar este și un semn al regresului democratic care nu are ce căuta în Uniunea noastră”, a declarat Kim van Sparrentak, europarlamentară din grupul Verzilor/EFA și copreședintă a Intergrupului LGBTI din Parlamentul European. 

Comentarii (3)

Ivan   •   23 Iulie 2026   •   11:08

Dictatura UE se vrea a fi instaurată, politicile greșite, abuzive și discriminatorii se vor a fi aplicate în UE, rezultatele sunt deja dezastruoase, UE este este cel mai „bun” exemplu pentru modul în care o uniune funcționează greșit și prost !!!

Nicolae Ștefan   •   23 Iulie 2026   •   11:05

Oooooff , năduful ăsta cu LGBT-ul ne lipsește ... , pe lîngă cîte necazuri avem ... . Hadja Lhabib , să-i ia și să-i ducă în Bosnia . Pe toți !

jean   •   23 Iulie 2026   •   11:03

Sa il tzina la Brussel

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social