Selecționata Angliei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncită în fața Norvegiei, cu 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, sâmbătă, pe Miami Stadium.
Vicecampioana europeană s-a impus prin dubla lui Jude Bellingham (45+2, 93) și va juca în penultimul act contra Argentinei sau Elveției, pe 15 iulie. Norvegia, care realizase deja cea mai mare performanță din istoria sa la Cupa Mondială, a deschis scorul prin Andreas Schjelderup (36).
Campioana mondială din 1966 a suferit în acest meci, în care după 90 de minute avea un singur șut pe spațiul porții, dar a făcut diferența în prelungiri, când a arătat că este echipa mai bună.
Primele 20 de minute au fost foarte echilibrate, niciuna dintre echipe nereușind să găsească breșe în dispozitivul advers. Madueke (23) a avut prima acțiune mai periculoasă, dar O'Reilly nu a putut reluat șutul-centrare trimis de extrema lui Arsenal. Kane (29) a șutat din lovitură liberă de la 20 de metri peste poartă.
Scandinavii au ieșit din propria jumătate și Haaland (35) a trimis cu capul de la 6 metri, însă fără probleme pentru Pickford.
În min. 36, Schjelderup l-a surprins pe Pickford ușor ieșit cu un șut cu boltă din unghi, după minge recuperată de Berge în fața lui Kane, la care englezii au acuzat fault.
Vikingii au mai avut acțiuni bune prin Soerloth (39), cu șut peste poartă de la 14 metri, și Odegaard (40), un șut la colțul scurt reținut de Pickford, dar Anglia a reușit egalarea înainte de pauză. Gordon i-a pasat inspirat lui Bellingham (45+2), care l-a driblat pe Heggem și a marcat cu un șut la colțul lung. Anglia a mai avut o ocazie, prin Kane (45+3), cu un șut de la 30 de metri, prins de Nyland.
Nordicii au controlat debutul reprizei decunde, dar Pickford a respins șutul cu boltă al lui Soerloth (52) și lovitura de cap a lui Haaland (53).
Echipa lui Solbakken a reușit să marcheze (55) prin Heggem, după un corner executat de Odegaard, dar golul a fost anulat de arbitrajul video, pentru un fault comis de Haaland la Anderson.
În min. 76, Ajer a trimis în transversală la șutul lui Aursnes.
Saka a avut două acțiuni periculoase, la poarta cealaltă (78, 87), dar neconcretizate.
De partea cealaltă, Pickford a avut de lucru la șuturile lui Nusa (85) și Aursnes (90).
Bellingham (90+5) a avut o ultimă încercare de a încheia meciul înainte de prelungiri, cu o lovitură de cap, imprecisă însă.
Selecționata Three Lions a început mai bine prelungirile și Kane l-a testat pe Nyland cu o lovitură de cap din unghi, dar portarul norvegian a respins (93). Câteva zeci de secunde mai târziu, Rogers a trimis un șut de la 28 de metri, eroul din meciul cu Brazilia a respins în față și Bellingham a fost mai rapid decât Ostigard și a reluat de la 6 metri în plasă, marcând golul care a calificat Anglia în semifinale.
Anglia a primit și un penalty (99), pentru o intervenție a lui Bobb asupra lui Spence, dar arbitrul Trupin a revenit asupra deciziei după consultarea reluărilor.
Guehi (104) a intervenit salvator și a blocat șutul lui Nusa de la 18 metri, Berg (109) a șutat peste din afara careului, la fel c a Bobb (1114), la singurele acțiuni potențial periculoase reușite de norvegieni până la final.
Echipa Albionului a replicat prin șuturile lui Saka (109), Spence (110) și din nou Saka (110), dar Nyland a fost la post de această dată.
Pentru Anglia a fost a 11-a oară când a jucat prelungiri la Cupa Mondială, în timp ce pentru Norvegia a fost doar a doua oară, după ediția din 1938.
O altă premieră este faptul că Anglia este prima țară care are doi marcatori cu câte 6 goluri (cel puțin) la o singură ediție de Cupă Mondială, Harry Kane și Jude Bellingham.
Anglia va juca prima sa semifinală de Cupă Mondială după cea din Rusia (2018).
Jordan Pickford a devenit englezul cu cele mai multe prezențe la Cupa Mondială (18), depășindu-l pe Peter Shilton. Alți patru portari au mai multe prezențe decât englezul, Fernando Muslera (19), Hugo Lloris (20), Thibaut Courtois (21) și Manuel Neuer (23).
Norvegia - Anglia 1-2 (1-1, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Andreas Schjelderup (36), respectiv Jude Bellingham (45+2, 93).
Miami, Miami Stadium: 64.478 spectatori
Cupa Mondială 2026 - sfert de finală
Au evoluat echipele:
Norvegia: 1. Orjan Nyland - 26. Julian Ryerson (14. Fredrik Aursnes, 60), 3. Kristoffer Ajer, 17. Torbjoern Heggem (4. Leo Ostigard, 91), 5. David Moeller Wolfe (16. Marcus Holmgren Pedersen, 90) - 8. Sander Berge - 10. Martin Odegaard (căpitan), 6. Patrick Berg - 7. Alexander Soerloth (22. Oscar Bobb, 68), 9. Erling Haaland (11. Joergen Strand Larsen, 106), 21. Andreas Schjelderup (20. Antonio Nusa, 68). Selecționer: Stale Solbakken.
Rezerve neutilizate: 12. Sander Tangvik, 13. Egil Selvik - 15. Fredrik Andre Bjoerkan, 24. Sondre Langas, 25. Henrik Falchener, 2. Morten Thorsby, 18. Kristian Thorstvedt, 19. Thelonious Aagaard, 23. Jens Petter Hauge.
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Ezri Konsa (17. Morgan Rogers, 89), 5. John Stones, 6. Marc Guehi, 3. Nico O'Reilly (25. Djed Spence, 86) - 8. Elliot Anderson, 4. Declan Rice (21. Eberechi Eze, 46) - 20. Noni Madueke (7. Bukayo Saka, 46), 10. Jude Bellingham (15. Daniel Burn, 111), 18. Anthony Gordon (24. Reece James, 71) - 9. Harry Kane (căpitan). Selecționer: Thomas Tuchel.
Rezerve neutilizate: 13. Dean Henderson, 23. James Trafford - 12. Trevoh Chalobah, 14. Jordan Henderson, 16. Kobbie Mainoo, 11. Marcus Rashford, 19. Ollie Watkins, 22. Ivan Toney.
Arbitru: Clement Turpin; arbitri asistenți: Nicolas Danos, Benjamin Pages (toți din Franța); al patrulea oficial: Alejandro Jose Hernandez Hernandez (Spania); arbitru asistent de rezervă: Jose Enrique Naranjo Perez (Spania)
Arbitru video: Jerome Brisard (Franța); arbitru asistent video: Armando Villarreal (SUA), Carlos Del Cerro Grande (Spania); arbitru video de rezervă: Mohammed Obaid Khadim (EAU); arbitru asistent video de rezervă: Abdullah Alshehri (Arabia Saudită)
Cartonașe galbene: Ajer (117). (Agerpres)